Cotidianul: NASA: Ultimul deceniu a fost cel mai cald, din 1880 si pana in prezent

Deceniul care tocmai s-a incheiat a fost cel mai cald de pe planeta, potrivit analelor, care dateaza de la sfarsitul secolului XIX, a anuntat joi Agentia Spatiala Americana, NASA.

Anul 2009 a fost al doilea cel mai cald an de pe suprafata Pamantului incepand din 1880, data de la care temperaturile au inceput sa fie inregistrate in mod stiintific, precizeaza Institutul de Studiu Spatial Goddard din cadrul NASA (GISS).

Anul 2008 a fost cel mai rece an al acestui deceniu, din cauza puterii curentului marin La Nina, care a racit zona tropicala a Oceanului Pacific, dar temperaturile au urcat la un nivel aproape record in 2009, dupa diminuarea influentei La Nina, subliniaza GISS (Goddard Institute for Space Studies), cu sediul la New York (nord-est).

Anul 2005 ramane cel mai cald din anale, dar 2009 se plaseza imediat dupa el, aproape la egalitate cu un grup de ani recenti, care candideaza la "titlul" de al doilea cel mai cald an inregistrat vreodata.

Este vorba despre anii 1998, 2002, 2003, 2006 si 2007.

"Exista variatii importante ale temperaturilor terestre de la un an la altul, provocate de influenta alternativa a curentilor din Oceanul Pacific, El Nino (cald) si La Nina (rece)", a declarat James Hansen, directorul GISS.

In decursul ultimilor 30 de ani, acest institut a inregistrat o crestere medie de aproximativ 0,2 grade Celsius pe deceniu.
 

spot_img

Ultimele știri