Combustibil din dejectii umane la o fabrica din California

O fabrica mica si retrasa aflata la 80 de kilometri de Los Angeles foloseste apele uzate pentru a crea o resursa fara de care noi nu putem trai, combustibilul, informeaza Reuters. Aceasta este prima fabrica de convertire a dejectiilor umane in combustibil si energie din California, deschisa de EnerTech Environmental, o companie din Atlanta.

Produsul pe care il cumpara oamenii este 95% solid si poate inlocui carbunele, potrivit directorului executiv al EnerTech Environmental, Kevin Bolin. Dejectiile sau biosolidele sunt o resursa regenerabila care nu elimina dioxid de carbon in atmosfera, spune Bolin.

Fabrica EnerTech a inceput productia la inceputul acestui an si functioneaza la o capacitate de 60%. La capacitate totala, aceasta poate prelua 700 tone de biosolide pentru a produce 170 tone de combustibil pe zi.

EnerTech primeste apa menajera de la cinci municipalitati din sudul Californiei, printre care Orange County, Los Angeles si San Bernardino. Si pentru ca presetaza servicii de reciclare, EnerTech este platita de orase si directiile sanitare pentru preluarea apelor lor uzate. Iar ca rezultat, produsul final al celor de la EnerTech este mai ieftin decat carbunele si nu dauneaza mediului.

Foto: Reuters

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri