Chinezii isi protejeaza antilopele in corturi

Expertii in conservare din Parcul National chinez Hoh Xil au anuntat miercuri ca vor amplasa cateva corturi de mari dimensiuni in regiunea platoului Qinghai-Tibet pentru a ajuta antilopele gestante sa nasca in regiunile cu conditii extreme de clima, informeaza agentia Xinhua.

Directorul programelor de conservare a explicat ca cercetatorii au monitorizat 1.000 de antilope gestante in apropierea lacului Zonag. Corturile amplasate in aceste regiune se afla la 4.700 de metri deasupra nivelului marii.

Accesul turistilor in zona a fost interzis in luna mai, pentru ca antilopele sa nu fie deranjate pe perioada in care sunt gestante. Sezonul acesta va lua sfarsit in august. Tot pentru protectia animalelor, autoritatile au intarit patrulele pentru ca ele sa faca fata celor care vor sa vaneze ilegal.

Antilopele au devenit o tinta favorita a vanatorilor inca din anii ’80 pentru produsele de lux fabricate din pielea lor. Fenomenul a dus la o scadere drastica a numarului de exemplare din aceasta specie, pana la 20.000.

Dupa o serie de masuri luate de autoritati, populatia de antilope a crescut la 60.000 in 2008.

Foto: www.tibettravel.com

spot_img

Ultimele știri