Parteneriatul Transpacific, semnat după 5 ani de negocieri. Ce urmează

Săptămâna trecută, miniștrii din 12 state situate în zona Asia-Pacific au semnat Parteneriatul Transpacific (TPP), unul dintre cele mai importante acorduri comerciale din toate timpurile. Negocierile pe baza textului curpins în acord au durat 5 ani și au generat numeroase controverse.

02_08_tpp_semnare

Ceremonia a avut loc la Auckland, în Noua Zeelandă. La ea, au participat reprezentanții celor 12 state semnatare: SUA, Japonia, Australia, Brunei, Canada, Chile, Malaysia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore și Vietnam. Împreună, acestea dețin 40% din economia globală, iar, prin intermediul pactului, vor să își asigure un avantaj competitiv față de economia Chinei.

Înainte ca acordul să intre în vigoare, trebuie ratificat în următorii 2 ani de către cel puțin 6 state, cu o condiție: PIB-ul lor, însumat, trebuie să depășească 85% din PIB-ul însumat al tuturor celor 12 țări.

Opoziția continuă

În paralel cu ceremonia, la Auckland au avut loc și demonstrații de stradă. Protestatarii s-au opus semnării pactului, pe motiv că ar pune în pericol securitatea locurilor de muncă și libertatea de exprimare.

De-a lungul timpului, tratatul a mai fost  criticat pentru lipsa de transparență și pentru prevederile care se pare că ar limita accesul populației la medicamente generice mai ieftine, ar permite companiilor să ceară daune statelor pentru modificări ale legislației care le-ar putea cauza pierderi de profit și ar îngrădi drepturile și libertățile consumatorilor.

Faptul că numeroase corporații au fost invitate la negocieri, dar nu și reprezentații aleși ai poporului, a creat nemulțumiri în rândurile autorităților și a organizațiilor care apără drepturile cetățenilor.

Pe lângă societatea civilă, s-au opus semnării pactului și politicieni americani precum Ron Wyden, Elizabeth Warren, Alan Grayson sau Bernie Sanders. Cu toate acestea, Președintele SUA, Barack Obama, și-a exprimat încă o dată susținerea:

TPP permite Americii, iar nu unor țări precum China, să scrie regulile comerciale ale secolului XXI, un lucru esențial pentru un spațiu cu o dinamică precum cea din regiunea Asia-Pacific. De aceea, ar trebui să ratificăm acordul anul acesta și să oferim americanilor șansa pe care o merită și companiilor americane posibilitatea de a concura cu altele din alte țări și de a câștiga noi piețe.

Textul TPP a fost publicat în întregime în luna noiembrie a anului trecut, după ce diverse fragmente fuseseră publicate anterior pe site-ul Wikileaks.

Semnarea TPP ar putea conduce la adoptarea unui acord similar în Europa, și anume a Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP). Reprezentații grupurilor de business din Europa îl susțin, pe când societatea civilă se opune. Până în prezent, peste 3,2 milioane de europeni au semnat o petiție împotriva TTIP.

 

Citește și:

Către ce se îndreaptă omenirea? Iată ce au semnat statele de la Oceanul Pacific

Textul TPP, în sfârșit public. Cum va afecta legislația de mediu din zona Pacificului

spot_img

Ultimele știri