Parcul Natural Văcărești este în pericol să-și piardă caracteristicile naturale

Asociația Parcul Natural Văcărești a transmis o scrisoare deschisă către ministrul Mediului în care atrage atenția că parcul este în pericol să-și piardă caracteristicile științifice și culturale pentru care a fost înființat, din cauza unor decizii care țin de Minister. Astfel, parcul nu are pază, nu pot fi aplicate măsuri urgente de protecție și conservare, iar nivelul apei a scăzut la cote care afectează negativ biodiversitatea acvatică.

Foto: Parcul Natural Văcărești

„Parcul Natural Văcărești (PNV), arie naturală protejată de interes național, se află într-o situație gravă. La doi ani de la desființarea administrației și preluarea sa de către Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP), parcul nu mai are Consiliu Științific, Consiliu Consultativ, corp de rangeri, responsabil cu paza. Regulamentul parcului nu este aprobat, Planul de management, document esențial pentru gestionarea parcului, se află într-un orizont îndepărtat, infrastructura de vizitare se degradează, iar nivelul apei din lacuri este la un nivel atât de jos încât biodiversitatea acvatică este amenințată”, au transmis cei de la Asociația Parcul Natural Văcărești.

Potrivit scrisorii deschise, care a fost adresată către ministrul Mediului, Costel Alexe, și către președintele Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, Adi Croitoru, aceste aspecte au fost subliniate de mai multe ori de către ONG.

„Fără o intervenție de urgență pentru implementarea măsurilor minime de conservare și fără aprobarea documentelor menționate mai sus, parcul este în pericol să-și piardă caracteristicile naturale și de peisaj pentru care a fost înființat”, a mai transmis asociația.

În calitate de partener al Ministerului Mediului și al ANANP la administrarea parcului, Asociația Parcul Natural Văcărești a prezentat o listă cu principalele probleme și posibile soluții, după cum urmează:

Regulamentul PNV

Deși la începutul lunii iunie ați declarat oficial că în cel mai scurt timp posibil Regulamentul parcului va fi aprobat, documentul este în continuare la Ministerului Mediului, așteptând aprobare. Reamintim că Regulamentul a fost trimis către Ministerul Mediului încă din anul 2018. Întârzierea aprobării Regulamentului face imposibilă organizarea pazei parcului și supravegherea tuturor activităților care se desfășoară între limitele acestuia. Având în vedere că Regulamentul a trecut printr-o serie de dezbateri publice, solicităm aprobarea lui de urgență.

Planul de management

Planul de management este documentul fără de care măsurile urgente de protecție și conservare nu pot fi aplicate. Totodată, în lipsa acestui document, este imposibilă aplicarea de programe de reconstrucție ecologică, gestionarea luciului de apă și a faunei acvatice, controlul speciilor invazive, dezvoltarea infrastructurii de vizitare și a programelor de educație și informare. Asociația Parcul Natural Văcărești (APNV) și-a declarat oficial sprijinul pentru realizarea și finalizarea Planului de management pro bono. Reamintim că partea cea mai consistentă a Planului de management a fost redactată de APNV în perioada în care a fost administrator și că suntem gata să-l punem la dispoziția autorității responsabile, la cerere. Solicităm finalizarea de urgență a planului de management și aprobarea acestuia prin ordin de ministru.

Managementul apelor din parc

Din cauza secetei și a lipsei măsurilor de management a vegetației, nivelul apei în bălțile parcului a scăzut la cote care afectează negativ biodiversitatea acvatică. Împreună cu Administrația Națională „Apele Române” pot fi aplicate soluții urgente prin pomparea apei din Râul Dâmbovița, situat în proximitate. Extragerea stufului, extragerea speciilor invazive, dezvoltarea de proiecte de captare și menținere a apelor pluviale de tip „rain garden”, sunt alte soluții care se pot aplica pe termen scurt. APNV este pregătită să intervină cu sprijin logistic și științific în vederea aplicării soluțiilor menționate. Solicităm identificarea și aplicarea de măsuri de urgență pentru menținerea unui nivel stabil al apei în lacurile din parc.

Paza

Lipsa pazei permanente face imposibilă organizarea de acțiuni pentru protecția parcului, a infrastructurii de vizitare și a vizitatorilor. În lipsa pazei sunt posibile acte de agresiune asupra vizitatorilor. Considerăm că nu este cazul ca fapte grave să se producă pentru a se putea lua măsurile adecvate, iar autoritatea responsabilă trebuie să își asume cu fermitate această sarcină. Formarea unui corp de rangeri, instalarea unui gard și contractarea unei firme de pază sunt măsuri necesare și urgente fără de care nu poate fi asigurată protecția parcului și a vizitatorilor. Fondurile pentru aceste obiective (gard, contractarea firmei de pază) pot fi direcționate prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu, din costurile aferente Planului de Management.

Incendiile de vegetație

Vegetația uscată crește riscul incendiilor. Fără o intervenție urgentă și hotărâtă, riscul de incendii de vegetație rămâne maxim, mai ales în perioada septembrie – martie, sezonul incendiilor din Văcărești. Ultimul mare incendiu, din februarie a.c., a afectat o suprafață de peste 90 de ha, amenințând inclusiv locuințele din proximitatea parcului. Asigurarea supravegherii la acest capitol este dificilă și trebuie pregătită din timp. Parcul are nevoie de un plan de pază și de un plan de prevenire și apărare împotriva incendiilor. Totodată, este necesară o infrastructură de hidranți în proximitate, puncte de intervenție în interior, managementul vegetației care să includă realizarea unor breșe largi pentru oprirea propagării focului. Sub coordonarea instituțiilor responsabile, APNV se poate implica prin membri, voluntari, sprijin logistic. Dar este nevoie de un apel de urgență din partea dumneavoastră.

Parcul Natural Văcărești a fost considerat, la înființarea lui, în 2016, un proiect de nivel internațional pentru ilustrarea sinergiilor dintre echilibrul natural, fragilitatea zonelor umede, dinamica peisajului și nevoile de educație și recreere ale comunității. Reprezentați ai RAMSAR (Convenția Internațională a Zonelor Umede), WLI (Wetland Link Internațional) și personalități precum: Prințul Charles, ambasadori, naturaliști din România sau de peste hotare au apreciat în repetate rânduri valoarea proiectului.

În ultimii doi ani, pe fondul lipsei de acțiune din partea instituțiilor responsabile, parcul se degradează constant, riscul de a-și pierde caracteristicile științifice și culturale pentru care a fost înființat fiind, pentru prima oară, la cote alarmant de mari.

În calitate de parteneri, de entitate care a coordonat operațiunile de înființare ale parcului și de foști administratori ai parcului, vă solicităm intervenția de urgență pentru asigurarea condițiilor de management necesare protecției biodiversității, reconstrucției ecologice și amenajării corespunzătoare a singurului parc situat în mediul urban din România.

Asociația Parcul Natural Văcărești (APNV) a fost fondată în anul 2014 cu scopul înființării și conservării Parcului Natural Văcărești, scop realizat în 2016. APNV este partener al Ministerului Mediului și al ANANP la administrarea parcului, conform protocolului nr. 6822/CA/03.02.2020. Prin programele și proiectele realizate de la înființare, APNV a implicat un număr de peste 10.000 de oameni dintre care peste 5000 de copii în activități de cunoaștere, conștientizare și explorare a naturii. Fondurile asociației provin din surse private: sponsorizări, donații, contribuții ale membrilor.

spot_img

Ultimele știri