Avalansa evenimentelor meteo extreme, seceta, furtuni, inundatii, constituie o amenintare la adresa sistemului energetic american, scrie lemonde.fr, care citeaza un raport al Departamentului american de Energie.
Din anul 1900, temperaturile medii anuale au crescut cu 0,8 grade Celsius in SUA, ceea ce a dus la numeroase episoade de seceta si canicula. Iar in timpul verii lui 2012, 60% din teritoriul american a fost confruntat cu un deficit accentuat de apa. Aceste fenomene au antrenat deja pene de electricitate care au durat mai multe zile si au afectat milioane de americani„, scrie lemonde.fr.
Gazele de sist duc lipsa de apa
In iulie 2010, extragerea gazelor de sist a fost intrerupta, din cauza lipsei de apa, in Kansas, Texas, Pennsylvania si in Dakota de Nord.
In 2010, precipitatiile deosebit de scazute au cauzat o diminuare a cantitatilor de energie distribuite de Bonneville Power Administration, agentia federala americana care furnizeaza electricitate in nord-vestul tarii. Compania a pierdut 124 de milioane de euro. Cat despre extragerea gazelor de sist, care necesita foarte multa apa, este, de asemenea, amenintata de seceta. In iulie 2010, aceasta activitate a fost intrerupta, din cauza lipsei de apa in Kansas, Texas, Pensilvania si in Dakota de Nord”, subliniaza lemonde.fr.
Scaderea precipitatiilor nu este insa singura temere a expertilor americani. Acestui fenomen i se adauga si cresterea temperaturilor care a dus, in 2012, la oprirea unuia dintre reactoarele centralei nucleare Millstone din Connecticut, deoarece apele oceanului erau prea calde pentru a-i asigura racirea.