Angajatii ArcelorMittal protesteaza fata de lipsa investitiilor de mediu

Membrii Sindicatului Solidaritatea de la Combinatul ArcelorMittal Galati protesteaza astazi, nemultumiti ca administratia companiei nu mai face investitii tehnologice si de mediu, folosindu-se de criza financiara drept scuza.

„Nici inainte de criza nu faceau investitiile necesare, iar cand a venit criza s-au folosit de ea si le-au suspendat pe toate. Se gandesc deja sa isi reloce activitatea prin Turcia, India prin zona din est, unde nu sunt exigente de mediu si salariile sunt mai mici”, a explicat pentru Green Report Gheorghe Tiber, presedintele Sindicatului Solidaritatea.

In jur de 1000 de angajati sunt asteptati sa iasa in strada astazi, pentru a trage un semnal de alarma, chiar de Ziua Metalurgistului. Potrivit liderului sindical, acestia vor cere statului sa demareze procedurile de intoarcere a combinatului la stat, in vederea revanzarii catre un alt investitor.

„Atat Garda de Mediu de aici din judet cat si celelalte organisme de mediu nu si-au facut treaba, dimpotriva. Daca a incercat vreunul sa faca treaba, cumva sa fie mai aspru, a fost imediat mutat politic, mazilit”, a aratat Tiber. El a explicat si ca au fost cazuri multe de boli si de accidente, legate de poluare.

Cu toate acestea, reprezentantii companiei se apara si sustin ca ArcelorMittal respecta toate exigentele de mediu. Potrivit purtatorului de cuvant, Dorian Dumitrescu, doar anul acesta, combinatul a prezentat o instalatie de mediu in valoare de 20 de miliarde de euro, pentru desprafuirea Otelariei nr. 1.

O instalatie de desprafuire…plina de praf

„Functioneaza foarte prost, a fost gresit proiectata si realizata si mai gresit cu piese second hand si cheltuieli minime, dar s-au raportat ca si cand ar fi noi. Deocamdata se chinuie salariatii acolo, ei si-au facut publicitatea”, a declarat presedintele de sindicat despre instalatia de desprafuire.

In plus, Ghoerghe Tiber acuza ca investitorii nu si-au indeplinit de facto exigentele de mediu, ci au cosmetizat rapoartele impreuna cu agentii de mediu din Galati si din Bucuresti. El a explicat ca proiectele lor au fost facute cu firme care nu erau de specialitate si cu piese second hand aduse de la alte combinate din Europa.

Purtatorul de cuvant al companiei a recunoscut ca exista diferente intre volumul investitiilor realizate inainte de criza financiara si cele din prezent, dar ele se explica prin faptul ca ArcelorMittal nu a scapat de efectele crizei globale. “Exista discrepante intre volumul investitiilor inainte de criza si cel actual, dar este normal. Exista un impact al crizei”, a declarat, pentru Green Report, Dorian Dumitrescu.

Dupa protest, sindicalistii intentioneaza sa depuna o petitie pentru guvern la prefect.

„Statul roman inca mai are niste parghii impotriva acestui patron. AVAS si Ministerul Economiei ne-au tot dat asigurari, voalate, linistitoare cumva, ca vor interveni”, a mai declarat Gheorghe Tiber.

Protestul de astazi face parte dintr-o serie de actiuni initiate de membrii Sindicatului Solidaritatea pe 23 martie.

Investitii de 130 de milioane de dolari in opt ani

Potrivit unui comunicat emis de Arcelor Mittal in luna mai, instalatia de desprafuire de la Otelaria numarul 1 permite o captare eficienta a emisiilor de gaze si praf care apar la incarcarea – descarcarea fontei, ceea ce va aduce o imbunatatire masiva a conditiilor de mediu. Praful va fi colectat intr-un siloz de 150 metri cubi, capacitatea instalatiei de desprafuire fiind de 2,5 milioane metri cubi pe ora.

Cu noul echipament, emisiile sunt sub normele Uniunii Europene. In urma acestei investitii, emisiile de praf produse de Otelaria numarul 1 se vor reduce cu aproximativ 95%.

Tot in comunicat se precizeaza ca ArcelorMittal Galati a realizat investitii in protectia mediului si in tehnologii moderne de 130 milioane de dolari intre 2001 si 2008.

Foto: Green Report
Text: Green Report / Alina Coldea

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri