Pandurul Gorj: Simpozion international de Ziua Mondiala a Mediului

Simpozionul international ,,Protejati planeta noastra,, a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului. Activitatea educationala a cuprins doua sectiuni: lucrari stiintifice pe tema protectiei mediului si expozitia de costume din obiecte reciclabile.

Cu aceasta ocazie elevii de la Palatul Copiilor din Targu Jiu au prezentat o parada de costume confectionate din saci de plastic, hartie creponata, dopuri si resturi metalice.Prof. Cristina Ciolacu, coordonatorul cercului de protectia mediului din cadrul Palatului Copiilor ne-a declarat:

",Ne-am gandit sa atragem atentia asupra necesitatii protejarii factorilor de mediu creand diverse personaje cum ar fi: floarea clopotel, tigancusa Apocalipsa care prezicea viitorul Terrei, regina marilor poluate si soarele cu efectul de sera. Toate costumatiile sunt realizate de noi, din materiale reciclabile in cadrul cercului".

Scopul manifestarilor de acest gen este de a transmite tinerelor generatii un mediu curat si sanatos. Tot de Ziua Mondiala a Mediului a avut loc, la Targu Carbunesti si faza finala a concursului scolar judetean ,,Fiecare deseu la locul lui,,. Locul I a fost ocupat de echipajul Colegiului ,,Mihai Viteazu,, din Sadu, pe locul II s-au clasat elevii de la Scoala Generala nr.1 Rovinari, iar pe locul III s-au situat reprezentantii Colegiului National ,,Gheorghe Magheru,, din Targu Jiu. Castigatorii au primit diplome, cupe si dulciuri.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri