Prima retea de statii de alimentare a vehiculelor electrice a fost construita in Statele Unite. Aceasta este localizata pe autostrada 101 din California, intre San Francisco si Los Angeles, anunta Inhabitat.
Asa-numita “autostrada electrica” sau coridorul de incarcare electrica beneficiaza deja de patru statii functionale care poseda cate un incarcator rapid de 240V.
Statiile de alimentare apartin companiei SolarCity si sunt compatibile deocamdata doar vehiculelor Tesla Roadster. Timpul necesar alimentarii unui Roadster este de trei ore si jumatate.
In urmatoarele sase luni, SolarCity va echipa statiile de alimentare cu prize universale pentru ca acestea sa se potriveasca tuturor vehiculelor electrice disponibile.
Incarcarea bateriilor la statiile SolarCity din California este gratuita, deoarece compania acopera toate cheltuielile privind energia electrica. Ulterior, acest lucru s-ar putea sa nu mai fie necesar, deoarece vehiculele vor fi incarcare prin celule solare.
Instalarea unei statii de incarcare pentru vehicule electrice costa intre 7.000 si 12.000 de dolari, iar una dintre acestea utilizeaza celule solare pentru incarcarea bateriilor.
Foto: inhabitat.com