ALPAB: Vrem sa transformam terenurile in paragina in oaze de agrement

In plin sezon estival, bucurestenii cauta, cu mic, cu mare, umbra si racoarea parcurilor si strandurilor, insa oportunitatile de agrement care le stau la dispozitie sunt inca reduse. Directorul Administratiei Lacuri Parcuri Agrement Bucuresti (ALPAB), Radu Popa, vorbeste intr-un interviu acordat Green Report despre constructia celui mai modern parc acvatic din tara, despre investitiile in activitatile de agrement din parcurile bucurestene si despre extinderea si intretinerea spatiului verde, atat cat a mai ramas din el sa racoreasca orasul.

Interviu de Carmen Albisteanu
carmen.albisteanu@green-report.ro

Parcurile bucurestene par mai mult zone de plimbare decat de activitati pentru timpul liber. In ce masura se pot transforma parcurile in locuri de agrement, cu mai multe terenuri de sport, barci si alte activitati?

Am inceput programul de multiplicare a zonelor de agrement prin refacerea celor 12 terenuri de sport, prin refacerea pistelor de minigolf si toate celelalte lucrari pe care le avem in desfasurare. Am inaugurat deja pista de biciclete din Parcul Tineretului, iar pe masura ce se vor termina licitatiile si executiile, in cel mai scurt timp, vom inaugura si alte oportunitati de agrement.

Ce investitii intentionati sa faceti in 2010 in parcuri?

In Parcul Tineretului vom construi un Aqua Parc, va fi cel mai mare si cel mai modern din Romania si din Bucuresti. Este vorba despre o investitie privata de 25 de milioane de euro, prin asociere in participatiune si sper ca realizarea lui sa ii bucure pe bucuresteni. Va fi construit in zona din dreapta Palatului Copiilor. Era acolo un teren viran, un teren pe care pana acum municipalitatea nu a facut nimic si il transformam din paragina intr-o oaza de agrement.

Cum vor fi preturile acolo avand in vedere investitia?

Preturile vor fi preturile pietei si sper ca raportul calitate-pret sa merite si bucurestenii sa nu fie nemultumiti.

In ce masura se pot extinde parcurile pe terenurile virane care apartin Primariei?

Noi administram ceea ce ne da Primaria. Impreuna cu Primaria facem demersuri ca orice zona virana sa devina spatiu de agrement daca nu are alta utilitate de constructie. Dar discutiile merg destul de greu pentru ca interesele investitorilor sunt destul de mari.

Recent, parcurile din Bucuresti au fost populate cu pasari exotice. Din ce specii fac parte aceste pasari si in ce parcuri pot fi admirate? Cum ar trebui sa se comporte bucurestenii cu ele? Au voie sa le hraneasca sau nu?

Sunt 14 specii de pasari: rate califar, mandarin, lebede albe, negre, pauni si altele, care pot fi admirate in parcurile Cismigiu, Herastrau si Bordei. S-au adaptat la mediul de aici si au supravietuit toate. Oamenii au voie sa le hraneasca numai cu mancarea pusa la dispozitie de noi, pe care o gasesc in parcuri.

Cat de des se curata lacurile le aveti in administrare si cat de des au loc repopularile cu pesti?

Ele se curata in permanenta, in functie de sezon, in functie de starea lor. Avem si contracte de asociere in participatiune cu firme private pentru agrement si piscicultura si ele au obligatia, la randul lor, sa curete lacurile. Noi am inceput de anul acesta sa folosim tratamente cu pudra biotehnologica pentru eliminarea vegetatiei si refacerea ecosistemului lacurilor. Nu folosim dragare sau alte metode invechite, ci metode biologice.
Se fac si repopulari cu pesti, dar partea de piscicultura tine de asociatii de pe fiecare lac. Nu ne ocupam noi de repopulare, ci se ocupa partenerii nostri cu care avem contracte.

Cat de sigure sunt parcurile din Bucuresti? Cum stam la capitolul iluminat si cat de eficient din punct de vedere energetic este sistemul de iluminat public din parcuri?

Stam bine la capitolul siguranta. In doua luni de zile am inceput refacerea iluminatului si vom finaliza acest proiect pentru aducerea lui la standarde normale. Sistemul nu este foarte eficient, fiind un sistem invechit, insa noi am gasit solutii alternative, cu panouri solare si celule fotovoltaice si vom incerca sa schimbam stalpii care consuma prea mult cu stalpi care produc curent, ca sa nu mai avem acelasi consum. Este vorba despre stalpii aceia care au deasupra fiecarui bec un panou solar si se incarca ziua, iar noaptea lumineaza.

Recent, cazul terenului din Parcul Tineretului, care a fost retrocedat proprietarilor, ne-a aratat inca o data ca parcurile nu sunt scutite de controverse. Ce puteti face dumneavoastra in situatii de genul acesta?

Noi, ca si Administratie, nu putem decat sa fim alaturi de demersurile Primariei de a nu se retroceda si de a se incerca sa se faca un schimb cu alte zone. Militam permanent si constant pentru mentinerea spatiului verde si neretrocedarea acestuia. Din pacate, avantajele legislative, punctele forte, nu sunt la noi, ci la judecatori si la alte institutii abilitate.

Foto: Green Report / Anita Vizireanu

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri