Pădurile Cozia și Lotrișor, propuse ca situri naturale UNESCO

Două păduri din fondul forestier de stat, aflate pe raza Parcului Național Cozia au fost propuse de către Romsilva pentru includerea în lista Patrimoniului Mondial Natural al UNESCO. Cele doua păduri au împreună o suprafață de 3.389 de hectare.

Pădurile Cozia și Lotrișor, propuse ca situri naturale UNESCO

Pădurea Cozia are o suprafață de 2.286 de hectare, iar pădurea Lotrișor 1.103 de hectare, amândouă fiind păduri seculare, virgine sau cvasivirgine de fag și amestecuri de fag și foioase. Cele două păduri sunt integrate deja în zona de protecție integrală de aproape 8.500 de hectare a Parcului Național Cozia, administrat Romsilva, intervenția umană în această zonă fiind strict interzisă.

Celor două păduri, care cuprind exemplare cu o înălțime de peste 50 de metri și diametrul de 2 metri, au evoluat de-a lungul timpului fără intervenția umană.

Regia a inițiat demersurile pentru includerea celor două păduri în Patrimoniul Mondial Natural al UNESCO anul trecut, iar în luna septembrie, o echipă de specialiști ai Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) și ai Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN) le-a evaluat în teren. Procesul de includere în Patrimoniul Mondial Natural al UNESCO este în derulare.

Anul trecut, Romsilva a inclus alte aproape zece mii de hectare de pădure în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine, procesul de identificare a altor suprafețe de fond forestier fiind în derulare.

Regia Nationala a Padurilor – Romsilva administreaza 3,14 milioane de hectare fond forestier de stat, inclusiv 22 de parcuri nationale sau naturale.

spot_img

Ultimele știri