Societatea Nationala a Apelor Minerale (SNAM) a anuntat ca intentioneaza sa scoata la licitatie sursa de apa minerala de la Targu Lapus, in judetul Maramures, pentru o investitie privata intr-o fabrica de imbuteliere, informeaza Agerpres.
Directorul economic al SNAM, Dan Dumitru Georgescu, a declarat ieri ca intentioneaza, in momentul obtinerii licentei de exploatare din partea Agentiei Nationale a Resurselor Minerale, sa concesioneze spre folosinta izvoarele minerale de la Targu Lapus.
In orasul Targu Lapus exista una dintre cele sase surse de apa minerala pe care SNAM le are in explorare. Izvoarele aflate sub supravegherea SNAM sunt situate in satul ce apartine de Borcut, aflat la nord de Targu Lapus.
Sursa de apa minerala din zona Lapusului este natural-carbogazoasa, zacamantul aflandu-se de mai mult timp in explorare.
Piata apei minerale din Romania este estimata in prezent la 300-350 de milioane de euro, iar SNAM detine 90% din zacamintele de interes national, valorificate pentru consumul alimentar.
Ape pentru tratarea hipertensiunii arteriale
In afara de izvoarele din satul Borcut, in zona Targu Lapus mai exista izvoare de apa minerala natural-carbogazoasa, cele mai cunoscute fiind cele de la Stoiceni, acolo unde exploatarea a fost intrerupta in anul 1998.
Apele din Stoiceni sunt bogate in minerale (clor, sodiu si bicarbonat), fiind utilizate pentru tratarea hipertensiunii arteriale si a bolilor digestive.