Parlamentul European a adoptat o rezolutie prin care interzice folosirea cianurilor in minerit. Reprezentantii Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) considera ca votul din plenul Legislativului european este un atac orchestrat impotriva Romaniei.
Legislativul european a adoptat o rezolutie prin care se cere interzicerea folosirii cianurii in exploatarile miniere din UE, cu 488 de voturi pentru, 48 impotriva si 57 de abtineri. Amendamentele sustinute de unii eurodeputati romani, prin care se arata ca interzicerea tehnologiilor care folosesc cianuri va duce va inchiderea mai multor mine din Europa si va creste dependenta fata de importuri, au fost respinse.
"Rezolutia adoptata astazi este un semnal extrem de puternic transmis de Parlamentul European in legatura cu modul in care trebuie sa se faca mineritul in Europa si, in viitor, in lume. Pentru ca exista posibilitati alternative de a face minerit fara a utiliza cianura, o substanta extrem de vatamatoare nu numai pe termen scurt, ci mai ales pe termen lung", a spus Renate Weber, citata de euractiv.ro. Rezolutia nu este obligatorie.
RMGC: Votul din PE privind cianurile, un atac orchestrat impotriva Romaniei
Reprezentantii Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) considera ca votul din Legislativul european prin care se solicita interzicerea mineritului pe baza de cianuri, "demonstreaza doar un atac orchestrat si fara scrupule impotriva Romaniei si a dezvoltarii sale viitoare".
"Votul de astazi al Parlamentului European nu are niciun efect juridic si nu schimba legislatia aplicabila in prezent pentru mineritul din UE. Romania respecta in totalitate legislatia europeana cu privire la minerit. Aceasta legislatie a fost revizuita in urma cu doar patru ani, ca urmare a unei analize si dezbateri complete si detaliate, care asigura utilizarea cianurii in conditii de siguranta, creand in acelasi timp locuri de munca si contribuind la dezvoltarea tuturor statelor membre", se arata intr-un comunicat al RMGC.
Potrivit celor de la RMGC, legislatia nu are nevoie de alte imbunatatiri deocamdata, lucru evidentiat clar de comisarul european Cecilia Malmström: "Avand in vedere prevederile stricte ale Directivei si absenta unor alternative viabile, o interdictie generala a folosirii de cianuri in extragerea aurului nu pare potrivita in acest moment".
Initiativa legislativa privind interzicerea cianurii in minerit zace la Parlamentul Romaniei de peste un an de zile, desi majoritatea romanilor o sustin. Cu ocazia comemorarii a zece ani de la producerea dezastrului ecologic de la Baia Mare, ungurii au spus ca vor o lege europeana pentru interzicerea substantei folosite in procesul de extragere a aurului.