Numarul institutiilor care au depus proiecte in prima etapa a programului a crescut in cateva zile de la 4 la 25. Valoarea proiectelor depuse nu se cunoaste inca. Abia dupa finalizarea perioadei de depunere, acestea vor fi deschise si analizate, informeaza Adevarul.
Statul subventioneaza montarea de panouri solare pe primarii, scoli, spitale, camine de batrani si asociatii de proprietari Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) a extins prima etapa de depunere a proiectelor din programul „Casa Verde“ pana la 7 august, informeaza NewsIn.
Daca in prima saptamana a programului, numai patru unitati administrativ-teritoriale depusesera proiecte, pana la 31 iulie numarul acestora a crescut deja la 25. Programul subventioneaza montarea de panouri solare, turbine eoliene sau pompe geotermale, iar benefiaciarii sunt institutiile publice, spitalele, caminele de batrani si asociatiile de proprietari.
Potrivit datelor AFM, au fost depuse proiecte „pentru cele doua categorii de beneficiari, conform Ordinului nr. 565/2009“, respectiv pentru cladiri publice sau pentru asociatiile de proprietari sau locatari. „Vor fi admise inclusiv proiectele ce au ca data a postei 7 august 2009“, precizeaza AFM.
Evaluarea, in functie de numarul proiectelor
Prima etapa, care trebuia initial sa se deruleze in perioada 15-31 iulie, are alocate 150 milioane lei, iar cea de-a doua etapa, ce va avea loc intre 1 si 15 septembrie, are un buget de 160 de milioane de lei.
„Valoarea proiectelor depuse nu se cunoaste deocamdata. Abia dupa finalizarea perioadei de depunere, acestea vor fi deschise si analizate. Procedura de analiza si evaluare va dura in functie de numarul proiectelor depuse”, potrivit AFM.
Presedintele institutiei va numi Comisia de analiza, ce va verifica documentele prezentate de solicitant si va formula propuneri privind eligibilitatea institutiei.
Foto: donkinglandscaping.com