Primul adapost pentru cainii comunitari din judetul Covasna, care va avea in final o capacitate de 120 de locuri, a fost inaugurat vineri in localitatea Campu Frumos, de langa Sfantu Gheorghe, informeaza Agerpres.
Adapostul, construit de asociatia de protectie a animalelor Nez Perce cu sprijinul Consiliului local municipal, este prevazut cu spatii de cazare, o clinica specializata si un teren de antrenament pentru caini. Presedintele Asociatiei Nez Perce, Horia Krausz, a declarat inainte de adoptie, animalele vor fi triate in functie de starea de sanatate, adaptabilitate si agresivitate si supuse unui program de reintegrare.
‘Dorinta noastra este ca acesti caini sa stea aici ca la hotel, adica vin, se pun pe picioare si apoi pleaca sa serveasca un copil, o familie sau un batran’, a declarat Horia Krausz, precizand ca programul de adoptie va demara la inceputul lunii decembrie. De asemenea, asociatia va tipari o revista pentru elevii din ciclul primar, intitulata ‘Revista catelului vagabond’, unde se vor regasi fotografiile cainilor dati spre adoptie, precum si cate o mica poveste despre ei.
‘Povestile despre caini sunt la fel de diferite si de interesante ca si cele ale oamenilor, iar intentia noastra este de a-i atrage pe copii, de a le trezi dragostea fata de animale’, a mai spus Horia Krausz. Potrivit acestuia, cainii vagabonzi sunt la fel de destepti ca si cei de rasa, daca nu chiar mai destepti, pentru ca au invatat sa munceasca pentru a-si duce existenta, si-au ascutit simturile pentru a putea supravietui si au fost nevoiti sa se impotriveasca in conditii ostile, spre deosebire de cei ‘casnici’, care au primit totul de-a gata.
Medicul veterinar Kondor Attila considera ca un copil crescut in preajma unui animal se dezvolta mult mai armonios atat din punct de vedere fizic, cat si psihic. Consiliul local Sfantu Gheorghe a finantat construirea adapostului cu 100.000 de lei, iar primarul Antal Arpad a promis ca va adopta doi caini vagabonzi atunci cand fiica sa, nascuta in urma cu cateva luni, va fi mai mare.