11 tigri omorati in India, in doua luni

11 tigri au murit in India in ultimele doua luni din cauza braconajului si otravirilor. Numarul este ingrijorator avand in vedere ca aceasta specie se numara printre cele mai periclitate din lume, informeaza Earth Times.

Ministrul Mediului si Padurilor din India, Rajya Sabha, a afirmat ca doi dintre cei 11 tigri au murit in urma unei lupte intre ei in Parcul National Corbett din statul Uttarakhand, iar un altul a fost gasit otravit in rezervatia de tigri Pench din statul Madhya Pradesh.

De asemenea, autoritatile indiene au mai descoperit, in ultimele doua luni, alti sase tigri morti in statele Uttar Pradesh, Kerala, Arunanchal Pradesh, Karnataka si Assam. La acestea se adauga si doi pui de tigru care au fost gasiti otraviti in urma cu cateva zile.

Potrivit statisticilor guvernului indian, anul trecut au murit 66 de tigri, dintre care 46 apartineau unor rezervatii naturale. India mai are, in prezent, in captivitate un numar total de 1.411 tigri in toate rezervatiile naturale din stat.

Ministrul indian al Mediului a spus ca pentru evitarea unor astfel de incidente va fi asigurata monitorizarea regulata a tigrilor si controlarea frecventa a acestora de medicii veterianari.

In plus, guvernul a anuntat ca vor fi luate masuri pentru reducerea aglomerarii tigrilor in rezervatii, iar animalele vor fi supuse unor diete nutritive.

Foto: indiadaily.org

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri