Oxfam: 10% din cei mai bogați locuitori ai planetei generează peste 50% din emisiile de CO2

Zece la sută din cei mai bogați locuitori ai planetei sunt responsabili de peste jumătate din emisiile de CO2, în timp ce jumătatea săracă a globului generează doar 10% din emisiile poluante, potrivt The Guardian

bogati

„Schimbările climatice sunt intrinsec legate de inegalitățile economice: este o criză indusă de emisiile de gaze cu efect de seră ale celor avuți, care îi lovește cel mai rău pe cei săraci”, se spune în raportul intitulat „Inegalități extreme și emisii de CO2”, publicat în marja negocierilor pe tema climei de la Paris.

El arată că o persoană care face parte din cei mai bogați oameni din lume, ce totalizează 1%, „generează în medie de 175 de ori mai mult CO2 decât una care se află printre cei mai săraci 10%”.

În timp ce emisiile de CO2 se calculează în general în funcție de producția pe țară, studiul se referă la emisiile de CO2 legate direct de modurile de consum individuale, luând în considerare produsele importate. Sunt comparate efectele diferitelor stiluri de viață asupra climei.

grafic
Oxfam arată că, deși emisiile totale ale marilor țări emergente avansează foarte repede — China fiind primul poluator mondial—, cele „legate de modul de consum al celor mai avuți locuitori ai acestor țări rămân mult mai scăzute decât cele ale omologilor lor din statele bogate ale OECD”.

India, în prezent al treilea dintre cele mai poluatoare state din lume, după China și Statele Unite, ar urma să detroneze Statele Unite până în 2030 și să ocupe poziția a doua.

„Emisiile cresc rapid în țările în curs de dezvoltare, însă o mare parte din aceste emisii provin din producerea de bunuri consumate în alte țări”, subliniază Oxfam.

Țările în dezvoltare trebuie să facă ce au de făcut, însă și cele bogate trebuie să le arate calea de urmat și să își asume consecințele dezastruoase ale modurilor lor de dezvoltare și consum”, apreciază în raport Romain Benicchio, responsabil cu politicile de climă la Oxfam France.

spot_img

Ultimele știri