Olanda ar putea stabili una dintre cele mai ambițioase ținte pentru emisii de CO2 din lume, cu ajutorul unui nou proiect de lege care cere reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu 95% până în 2050.
Propunerea este susținută de șapte partide politice care dețin 113 dintre cele 150 locuri în parlamentul Olandez. Proiectul de lege care a fost prezentat ieri parlamentului cere și reducerea producției de dioxid de carbon cu 49% (comparat cu nivelurile din 1990) până în 2030.
Pe lângă reducerea radicală a emisiilor de emisii de carbon până în 2050, producția de electricitate ar trebui să fie în întregime neutră din punct de vedere al carbonului până atunci.
„Legea climatică olandeză este revoluționară pentru Olanda. Astăzi, șapte partide, cu o gamă variată de ideologii politice, au căzut de acord asupra unei legi climatice olandeze, în prezent cea mai ambițioasă lege de acest fel din lume.”, a declarat Jesse Klaver, liderul Partidului Verde.
În cadrul proiectului de lege este propusă și stabilirea unei „zile a climei” anuale, în care Ministerul Energiei și Ministerul Mediului vor oferi informații privind progresele înregistrate. Începând cu 2019, viitoarele guverne olandeze vor fi obligate să prezinte planuri climatice actualizate la fiecare cinci ani.
Țintele stabilite sunt bazate pe un raport realizat în 2017 de către Agenția Olandeză pentru Protecția Mediului. Raportul atrăgea atenția că propunerile actuale realizate de Uniunea Europeană și Olanda nu vor duce la reduceri ale emisiilor în conformitate cu obiectivele stabilite în cadrul Acordului de la Paris.
În 2015, organizația Urgenda și 900 de cetățeni olandezi au dat în judecată guvernul Olandei, cerând ținte naționale de emisii mai ambițioase pentru 2020. Dennis van Berkel, consilier juridic la Urgenda, a explicat că proiectul de lege este mai mult un act simbolic, fără să ofere asigurări că vor fi luate măsuri concrete.
„Măsurile cum ar fi stabilirea bugetelor de carbon pe termen scurt și mediu, precum și ținta legală obligatorie pentru 2030, au fost eliminate din proiectul de lege inițial.”
Printre țările care au stabilit ținte legale obligatorii pentru emisiile de CO2 până în 2050 se numără Marea Britanie (80%), Finlanda (80%), Franța (75%) și Mexic (50%). Suedia și Norvegia au în plan tranziția la o economie neutră din punct de vedere al cabronului până în 2045, respectiv 2050.
Olanda este una dintre cele 20 de țări care au anunțat că vor încerca să îşi limiteze până în anul 2020 emisiile de gaze cu efect de seră peste obiectivele prevăzute în cadrul Acordului de la Paris.