Adoptarea de către Guvern a Ordonaței de Urgență pentru modificarea taxării la groapa de gunoi va perpetua haosul și va fi contestată, potrivit declarațiilor făcute de Radu Merica, director general RER (Recuperare Ecologică și Reciclare), în cadrul unei conferințe.
Raportul Jasper din septembrie, anul trecut, este foarte cuprinzător. A fost transmis și la Ministerul Mediului și cred că în asta stă soluția, respectiv o taxă de de 30 de lei care să fie tradusă la poluatori, să continue eșalonat până în anul 2020, și numai așa vom învăța să colectăm separat, să scădem cantitățile. Haosul va perpetua. Ordonanța va fi contestată, pentru că nu ai cum să creezi o obligație unui salubrist, care deja are un contract în derulare, să plătească niște penalități. Problema e simplă și se află sub nasul nostru: asumarea responsabilității. Dacă nu se asumă responsabilitatea, atunci trebuie să vină altcineva. Știți de ce s-a amânat aplicarea taxei pe gunoi în 2013? Pentru că veneau alegerile și dădea bine la electorat, să nu plătească taxe pe gunoi”, a spus Merica.
Ministrul Mediului: ”Fără ținte și penalizări aplicate salubriștilor nu ne îndeplinim obiectvele”
Acesta susține că responsabilitatea cetățeanului este necesară pentru a reuși să ne indeplinim obligațiile asumate de colectare și reciclare a deșeurilor.
Cum poți să convingi un cetățean care nu are nicio constrângere materială să pună sticla în containerul de sticlă? Ne învârtim într-o zonă puțin populisto-demagogică cu ”săracul cetățean”. Ne mințim dacă nu spunem adevarul: dacă vrem să avem o țară curată, cu puține gropi de gunoi și cu o cotă de reciclare mai mare trebuie ca toți oamenii din țara asta să știe exact cât îi costă gunoiul. În momentul acela vom avea și fonduri în sistem.
Gropile de gunoi neconforme, închise cu bani din Trezorerie
În replică, ministrul Mediului, Daniel Constantin a explicat că fondurile neceare sistemului de colecatre și reciclare există și pot fi accesate de către salubiriști
Fondurile din punctul meu de vedere există și sunt două surse. Fondurile europene care permit salubriștilor să se doteze, să-și cumpere și pubele diferențiate și mașini de transport diferențiat. În noua programare 2014 – 2020 există. Dacă nu există o să ne asigurăm că vom face tot posibilul să existe. O a doua sursă de finațare se referă la Fondul de Mediu, și cât se va colecta, puțin sau mult, din această suprataxă, cu siguranță fondurile respective se vor întoarce către salubriști să facă investiții”, a explicat Constantin.