Orașele vor energie verde

96 de orașe au luat măsuri pentru a asigura tranziția către producția de energie obținută din surse regenerabile, conform unui raport publicat recent de organizația Carbon Disclosure Programe. 86% dintre acestea consideră că lupta împotriva încălzirii globale creează și oportunități economice.

09_25_renew_lead

Printre orașele care și-au propus să folosească în viitor doar energie obținută din surse regenerabile se numără Santa Monica, San Francisco și Stockholm. Aspen, un oraș din Colorado, a reușit deja, din luna septembrie a acestui an, să folosească îndeplinească acest obiectiv.

Aproape o treime dintre cele 308 orașe care au raportat către CDP au adoptat în 2014 măsuri pentru reducerea emisiilor de carbon rezultate din industria energetică. Cele mai multe dintre acestea au impus ținte de reducere a cantității de energie neregenerabilă folosită, au cumpărat și au inclus în rețeaua publică energie din surse regenerabile și au finanțat proiecte solare comunitare de mari dimensiuni. Astfel, au reușit să asigure peste 3 sferturi din energia necesară din surse alternative.

Conor Riffle, reprezentant CDP, a explicat ce dificultăți pot întâmpina orașele care încearcă să facă această tranziție:

Una dintre cele mai mari provocări ale orașelor este aceea că nu controlează direct producția de electricitate sau energie. Cu toate acestea, orașele au găsit metode de a influența mixul energetic, descurajând folosirea de combustibili fosili. Pe măsură ce cresc emisiile de gaze cu efect de seră, e mai important ca niciodată să profităm de oportunitățile oferite de un viitor cu emisii reduse. Orașele sunt în poziția în care pot stimula tranziția.

Ce tipuri de energie folosim

Datele colectate de CDP arată faptul că folosim la nivel global un mix de diverse tipuri de energie: pentru producerea electricității, consumam cărbune, gaze, petrol, energie nucleară, energie hidro, biomasă, energie eoliană, geotermală și solară.

America Latină consumă în mod preponderant energie hidro, pe când Europa are cea mai mare proporție de energie eoliană și solară în mixul energetic dintre toate regiunile lumii.

Pe de altă parte, Asia și Pacificul au cel mai mare potențial de absorbție a energiei din surse nepoluante.

Orașele au nevoie de investiții private

Reprezentanții a 43 dintre orașele care au raportat către CDP au declarat că au nevoie de investiții din sectorul privat pentru a susține proiectele de producție a energiei regenerabile.

Conform unei estimări a firmei de consultanță McKinsey, vom investi în infrastructură 57 de trilioane de dolari, până în 2030. Ar fi nevoie de doar 1 la fiecare 8.000 de dolari pentru ca orașele care raportează mixul energetic să își poată îndeplini obiectivele referitoare la consumul  de energie regenerabilă.

Aflați din infograficul de mai jos și alte detalii despre viziunea orașelor vis-a-vis de viitorul energetic:

 

Citește și:

Încă 9 companii de top vor folosi doar energie regenerabilă

Greenpeace: până în 2050, vom produce doar energie regenerabilă

În ce țări e profitabil să investești în regenerabile

Investițiile din regenerabile, la un pas de colaps

Regenerabilele înlocuiesc cu succes centralele nucleare în țările cele mai populate ale lumii

Jumătate din electricitatea Uniunii Europeane va proveni din surse regenerabile până în 2030

spot_img

Ultimele știri