Un sfert din suprafata arabila a Terrei este “degradata in cel mai inalt grad”, motiv pentru care nu mai poate fi utilizata pentru agricultura, avertizeaza Organizatia Natiunilor Unite.
Alte opt procente din suprafata agricola sunt “degradate moderat”.
Raportul ONU, publicat in aceasta saptamana si citat de site-ul http://www.matternetwork.com , reprezinta primul studiu intocmit la nivel global pe tema situatiei terenurilor agricole.
Zonele cele mai afectate sunt vestul Europei, platourile din Himalaya, zona Muntilor Anzi, Etiopia si sudul Africii.
Cateva probleme care au dus la reducerea fertilitatii sunt eroziunea solului, poluarea, seceta si scaderea biodiversitatii.
Mai nou, o alta chestiune controversata este schimbarea destinatiei unor terenuri agricole, pentru a fi cultivate cu plante producatoare de biocarburanti. Aceste plante “concureaza in mod direct culturile agricole”, sustine raportul ONU.
Pe de alta parte, Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO) a semnalat ca productia agricola mondiala trebuie sporita cu 70 la suta pana in anul 2050, pentru a asigura, in acel moment, hrana celor 9 miliarde de locuitori ai Terrei.
Eforturile specialistilor in agricultura au avut totusi efecte remarcabile in ultimii 50 de ani. In perioada 1961 – 2009, suprafata cultivata a Terrei a crescut cu numai 12 la suta, dar productia agricola a crescut cu 150 la suta. Aceasta performanta, denumita “Revolutia verde”, a fost posibila prin folosirea unor tehnologii perfomante, a pesticidelor, ingrasamintelor chimice si a semintelor selectionate.
Foto: www.theinnovationdiaries.com/
Citeste si: