ONU: Schimbarile climatice si criza alimentara, cauza instabilitatii din Africa si Orientul Mijlociu

Criza alimentara si cresterea preturilor, cauzate de incalzirea globala, se numara printre problemele care au contribuit la conflictele sociale din nordul Africii si din Orientul Mijlociu, a declarat Christiana Figueres, secretar executiv al Conventiei ONU pentru Schimbari Climatice, citata de „New York Times”.

Intr-un discurs adresat politicienilor si liderilor militari spanioli, Figueres a spus ca seceta provocata de schimbarile climatice, scaderea recoltelor si cresterea competitiei pentru apa au alimentat conflictele din Africa si din statele in curs de dezvoltare. Ea a atras atentia ca in lipsa unor actiuni agresive pentru reducerea emisiilor cu efect de sera, asemenea conflicte s-ar putea raspandi, afectand guvernele si crescand cheltuielile militare in intreaga lume.

„E alarmant sa recunosti ca daca statele nu reusesc sa stabilizeze schimbarile climatice, ele vor ameninta locul in care vom trai, modul in care ne cultivam alimentele si ce va contine apa pe care o bem. Cu alte cuvinte, va ameninta insasi fundatia, insasi stabilitatea aflata la baza existentei umane”, a declarat Figueres.

Tunisia, primul pas

Cresterea preturilor la alimente a fost unul dintre motivele aflate la baza revoltelor din Tunisia, in urma carora a fost indepartat presedintele Zine el-Abidine Ben Ali, alaturi de problema somajului si represiunea care dura de zeci de ani. Legatura dintre lipsa alimentelor si a apei si revolutia din Egipt este insa mai putin clara.

Cu toate acestea, Christiana Figueres a declarat ca trendurile pe termen lung in zonele aride nu arata deloc promitator in contextul in care nu vor fi luate masuri globale decisive pentru a opri schimbarile climatice. Ea a adaugat ca o treime dintre africani traiesc acum in regiuni amenintate de seceta si ca pana in 2050, circa 600 milioane de africani vor fi afectati de seceta.

„La nivel global, cresterea in frecventa a fenomenelor meteo imprevizibile va duce la scaderea productiei agricole si la scumpirea alimentelor, conducand spre o lipsa de securitate alimentara. In Africa, recoltele ar putea scadea cu 50% pana in 2020. Experientele recente din intreaga lume arata clar ca aceste situatii pot cauza instabilitate politica si pot submina performantele unor state si asa fragile”, a declarat Figueres.
 

spot_img

Ultimele știri