ONU se angajează să oprească poluarea cu plastic a oceanelor

Statele Organizației Națiunilor Unite au decis astăzi că trebuie să întreprindă urgent măsuri prin care să oprească poluarea oceanelor cu deșeuri plastice. Rezoluția urmează să fie semnată mâine, în cadrul celei de-a treia Adunări Generale ONU pentru Mediu, care are loc zilele acestea în Nairobi, Kenya.

plastic poluare onu

Miniștrii Mediului prezenți la summit au considerat că angajamentul de a reduce poluarea cu plastic a oceanelor va determina adoptarea unor politici la nivel național și va transmite un semnal mediului de afaceri. ONG-urile de mediu avertizează însă că firmele din industria plasticului se opun restricțiilor de câteva decenii deja.

Angajamentul agreat nu va avea caracter obligatoriu și nici nu va conține ținte sau termene clare de reducere a poluării. Propunerea inițială era mult drastică, însă nu a fost adoptată din cauza opoziției Statelor Unite de a semna un angajament internațional.

Plasticul din oceane, semnul unei crize planetare

Lisa Svensson, responsabilul cu managementul oceanelor din cadrul ONU, a avertizat într-un interviu pentru BBC că poluarea oceanelor cu plastic ar trebui să ne alarmeze.

Este o criză planetară. După doar câteva decenii de la descoperirea acestui material atât de convenabil, plasticul, distrugem practic cu el ecosistemele oceanelor.

Trebuie menționat faptul că unele țări nu au așteptat restricțiile impuse la nivel global, ci au acționat deja din proprie inițiativă. De exemplu, anul acesta, Kenya a interzis pungile din plastic și a impus pedepse cu închisoarea pentru cei care încalcă legea. Lista țărilor care au procedat într-un mod similar, dar mai puțin drastic, este lungă. Pe aceasta, se regăsesc state precum Tunisia, Camerun, Guineea, Mali, Tanzania, Uganda, Etiopia, Mauritania,  și Malawi, dar și națiuni europene – Franța, Italia, Islanda.

Problema plasticului din oceane nu se limitează doar la pungile din plastic. Green Report a realizat anul acesta o analiză a surselor de poluare cu plastic.

Producția de plastic s-a triplat

322 de milioane de tone. Potrivit Statistia.com, aceasta este cantitatea de plastic produsă la nivel global într-un singur an (în 2015). În graficul de mai jos, se poate observa cum producția de plastic a explodat la finalul secolului trecut, ajungând de la 60 de milioane în 1980 la 200 de milioane imediat după anul 2000. Potrivit unui studiu din revista Anthropocene, după cel de-al doilea război mondial oamenii au produs suficient plastic încât să poată acoperi întreaga suprafață a Pământului.

plastic poluare onu

Specialiștii fundației Ellen MacArthur avertizează într-un raport că tendința va continua. Astfel, peste 20 de ani, ar urma să avem de două ori mai mult plastic, iar până în 2050 – de 4 ori mai mult. Potrivit site-ului Coaliției Plastic Pollution, 33% din plasticul fabricat este folosit o singură dată, apoi aruncat.

spot_img

Ultimele știri