ONU: intervalul 2015-2019, cea mai călduroasă perioadă de cinci ani din istoria înregistrărilor meteorologice

Intervalul 2015-2019 reprezintă cea mai călduroasă perioadă de cinci ani din istoria înregistrărilor meteorologice care au început în urmă cu 150 de ani, potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale (WMO).

Calculele preliminare date duminică publicităţii arată că temperatura medie înregistrată în această perioadă a fost cu 1,1 grade Celsius mai mare decât în epoca preindustrială.

În comparaţie cu intervalul precedent de cinci ani, temperaturile medii au fost mai ridicate cu 0,2 grade Celsius, se precizează în raportul WMO.

Datele au fost publicate cu o zi înainte de debutul unui summit pe probleme climatice, la New York, organizat de secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Manifestările şi impactul schimbărilor climatice – cum ar fi creşterea nivelului mărilor, topirea gheţarilor şi fenomene meteorologice extreme – au crescut în intervalul 2015-2019, potrivit raportului WMO.

Acordul de la Paris din 2015 privind climatul a angajat țările să stabilească targeturi naționale pentru a-și reduce emisiile, pentru a limita o creștere a temperaturii de 2 grade Celsius sau 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale.

Însă noul raport al agenției meteo a constatat că, chiar dacă țările își ating obiectivele, lumea se va încălzi cu 2,9 grade Celsius până la 3,4 grade Celsius.

„Există o recunoaștere din ce în ce mai mare a faptului că impactul climatic lovește mai greu și mai devreme decât evaluările climatice indicate chiar și în urmă cu un deceniu”, se arată în raportul de 28 de pagini.

Pentru a îndeplini obiectivul de menţinere a creşterii temperaturilor globale sub 2 grade Celsius până în 2100, eforturile pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră vor trebui triplate, spune directorul general al WMO, Petteri Taalas.

spot_img

Ultimele știri