OMV Petrom (SNP) a vandut anul trecut 57% din certificatele de emisii de gaze cu efect de sera primite, pentru care a incasat peste 37 de milioane de euro, potrivit Mediafax.
"OMV Petrom este singura companie din grupul Petrom inclusa in schema de alocare a certificatelor de emisii. In cadrul acestei scheme, OMV Petrom a primit un total de 4,65 milioane certificate de emisii gratuite pentru anul 2010", se arata in raporul pe 2010 al companiei petroliere.
Compania, controlata de grupul austriac de petrol si gaze OMV, a vandut anul trecut 2,65 milioane certificate.
Luand in calcul un pret mediu de 14 euro pe certificat, practicat pentru astfel de tranzactii, reiese ca Petrom a obtinut un castig estimat la peste 37 milioane de euro.
"La 31 decembrie 2010 grupul Petrom nu are deficit de certificate de emisie alocate, raportat la nivelul emisiilor de gaze cu efect de sera generate de instalatiile incluse in schema europeana de comercializare", se mai arata in raport.
Certificatele sunt emise in baza sistemului UE de tranzactionare a emisiilor de gaze cu efect de sera, unul dintre pilonii politici ai Uniunii privind schimbarile climatice si reducerea poluarii. Conform acestui sistem, guvernele statelor membre stabilesc niveluri maxime nationale pentru emisiile de gaze cu efect de sera si aloca certificate pentru operatorii industriali din fiecare tara.
Un certificat echivaleaza cu o tona de emisii poluante. Companiile care polueaza mai mult decat au dreptul sunt obligate sa cumpere diferenta de certificate de pe piata. Companiile care polueaza mai putin pot vinde excedentul de certificate.
Printre cei mai mari poluatori din Romania se numara ArcelorMittal Steel Galati, complexurile energetice din Oltenia, Lafarge Medgidia si rafinaria Arpechim a OMV Petrom.
Companiile din Romania pot emite in perioada 2008-2012 o cantitate de 379,72 milioane de tone de dioxid de carbon, pentru care primesc 379,72 milioane de certificate.