Începând cu iulie 2019, persoanele care merg pe bicicletă în Olanda nu vor mai putea folosi telefoanele mobile, decât în modul „hands free”.
În țara unde sunt mai multe biciclete decât oameni (22,5 milioane, față de 17 milioane) interdicția din 2002 de a utiliza telefonul mobil la volan va fi extinsă la „în timp ce persoana conduce orice tip de vehicul (inclusiv biciclete)”.
Ministrul Transporturilor din Olanda, Cora van Nieuwenhuizen, a declarat că legea era necesară, din moment ce social media și internetul nelimitat au schimbat felul și timpul în care oamenii își folosesc telefoanele mobile.
Bicicliștii au fost excluși, inițial, din lege pentru că viteza cu care circulau era foarte mică, a explicat acesta. Însă bicicletele electrice au crescut această viteză, iar cei 35.400 de kilometri de piste pentru cicliști s-au aglomerat.
„Dar, de fapt, utilizarea telefonului este la fel de periculoasă cum e și la volan. Atunci când ești pe șosea ar trebui să acorzi toată atenția mersului și să nu faci absolut nimic pe telefon”, a mai spus Van Nieuwenhuizen.
În Olanda, aproape un sfert din populație merge cu bicicleta în fiecare zi, iar mersul pe astfel de mijloace de transport a crescut cu 12% din 2005. Acum, un olandez merge în medie 965 de kilometri pe an, în 250 – 300 de ture.
Chiar dacă cercetările efectuate nu au arătat o creștere a numărului de bicicliști care au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident în care a fost implicat și un telefon mobil, accidentele mai puțin grave au devenit foarte dese.
Unul din cinci accidente în care au fost implicate persoane între 12 și 25 de ani au fost cauzate de utilizarea telefonului. 206 bicicliști au murit în accidente în trafic în 2017, cu 17 mai mulți decât anul anterior.
Un sondaj de opinie a arătat că 75% dintre olandezi cred că utilizarea telefonului în mod activ (vorbitul, scrisul, jocurile, descărcarea melodiilor, postarea pe social media sau utilizarea altor aplicații) ar trebui interzisă. Cei mai mulți au mărturisit că au asistat la situații foarte periculoase în care au fost implicați bicicliști care stăteau pe telefon.
Unul dintre cei mai fericiți olandezi de noua reglementare este Michael Kulkens, tatăl unui băiat de 13 ani care a fost ucis într-un accident pentru că, în timp ce era pe bicicletă, crea o listă de melodii pentru ziua surorii lui. Kulkens a creat chiar și o campanie în acest sens.