The Ocean Cleanup, cel mai ambițios proiect care își propune să adune deșeurile din Marea Insulă de Gunoaie din Pacific, a încheiat cu succes prima acțiune. ONG-ul a adunat de la plase de pescuit imense, până la bucăți de microplastic până la 1 milimetru.
Nava a părăsit oraşul San Francisco la începutul lunii septembrie pentru a efectua un test, înainte de a se îndrepta spre „Marea Insulă de Gunoaie din Pacific (Great Pacific Garbage Patch – GPGP)”, o insulă plutitoare de deșeuri, de trei ori mai mare decât suprafaţa Franţei și aflată la jumătatea distanţei dintre California şi Hawaii.
Proiectul are obiectivul de a aduna 50% din deșeurile de acolo în următorii cinci ani și 90% dintre plasticele de suprafață până în 2040.
„Astăzi (2 octombrie, n.r.), vă anunţăm că sistemul nostru de curăţare din marea zonă de deşeuri din Pacific a colectat plastic pentru prima dată”, a declarat Boyan Slat, CEO-ul şi fondatorul Ocean Cleanup, într-o conferinţă de presă organizată la Rotterdam, potrivit CNN. „Este pentru prima dată când cineva recuperează plastic provenit din acea zonă”.
Tehnologia presupune instalarea unor bariere plutitoare prevăzute cu plase scufundate. Acestea formează împreună o platformă pe care vor eșua gunoaiele transportate de curenții oceanici. Sistemul este format din tuburi imense, plutitoare, suficient de flexibile încât să se muleze după valuri, dar și suficient de rigide astfel încât să formeze o barieră în formă de U care să oprească plasticul care plutește în ocean.
Ancore imense, care vor pluti la adâncimi de zeci de metri de suprafață, vor ține sistemul aproape pe loc, permițându-le curenților să îl miște mult mai încet decât plasticul, astfel încât să colecteze cât mai multe gunoaie. Apoi, la fiecare șase – opt săptămâni, câteva vase vor aduna plasticul colectat și îl vor duce în stații de reciclare. Tuburile sunt confecționate dintr-un plastic durabil, numit HDPE, iar cel mai lung dintre ele are peste 600 de metri.
Sistemul inventat de Boyan Slat, acum în vârstă de 25 de ani, a colectat în prima acțiune plase de pescuit imense, abandonate în apă, obiecte mari din plastic, precum cutii și lăzi, dar și microplastice chiar și de un milimetru.
Abilitatea sistemului de a colecta microplastice a fost o surpriză plăcută chiar și pentru echipă, a transmis ONG-ul într-un comunicat, pentru că studii anterioare ale lor au arătat că microplasticele se scufundă repede, precum cenușa, la fundul oceanului. Din această cauză, inginerii și oamenii de știință s-au concentrat pe recuperarea bucăților mari din plastic.
Inventarea sistemului de colectare
În 2012, Boyan Slat a prezentat la TEDx o idee care i-a venit la 16 ani, după ce a făcut scufundări în Grecia, mai mult printre plastic, decât printre pești. După ce a căutat câteva soluții la această problemă, a înțeles că e aproape imposibil să urmărești plasticul cu o plasă și să încerci să îl prinzi, pentru că acesta se mișcă aproape continuu, împins de curenții oceanici. Apoi, dacă plasticul se degradează în bucăți mici, ar dura aproape 80.000 de ani să îl culegem pe tot. Așa că el a venit cu o idee: montarea unor bariere care să capteze plasticul care plutește în oceane.
Un an mai târziu, băiatul a renunțat la primul său an de facultate, a fondat The Ocean Cleanup și a strâns 31,5 milioane de dolari printr-o campanie de crowdfunding, dar și prin donațiile unor investitori, printre care și antreprenori din Silicon Valley.
La sfârșitul lui 2018 a avut loc o primă încercare de a colecta deșeurile din Marea Insulă de Gunoi, însă fără succes. Atunci, bariera plutitoare în formă de U nu reținea plasticul pe care îl aduna. Între timp, oamenii de știință au găsit o soluție pentru această problemă, iar sistemul de curățare s-a aflat în etapa de testare timp de un an.