Poveștile celor care se iau la întrecere cu natura sunt surse de inspirație pentru noi toți. Cei care își încearcă limitele măsurându-și puterile cu mama natură sunt protagoniștii unora dintre cele mai impresionante documentare. Unul dintre ele este “Killer Slope”/”Versantul morții” (Olanda, 2014), film ce va fi proiectat în premieră națională la Pelicam 2015.
KILLER SLOPE (Hemelbestormers) / official trailer from Lassche, Geertjan on Vimeo.
Regizorul și jurnalistul de investigație Geertjan Lassche urmărește expediția unor alpiniști în drumul lor spre vârful Cho Oyu, al șaselea cel mai înalt munte din lume. Ce-i motivează pe acești oameni? Cât de nemilos trebuie să fii? Cățărătorii aceștia sunt chiar asa aroganți precum par? Cu cât grupul se apropie mai tare de vârf, cu atât ies la iveală tot mai multe dileme despre alpinism. Iar apoi, după șase săptămâni, muntele însuși se întoarce împotriva alpiniștilor.
“Killer Slope” a fost nominalizat la titlul de cel mai bun documentar olandez la IDFA 2014. Geertjan Lassche, regizorul documentarului, va fi prezent la proiecția filmului împreună cu Wilco van Rooijen, unul dintre protagoniști. Acesta din urmă este un aventurier, alpinist și explorator polar. Wilco este singurul olandez care a escaladat pe cont propriu și fără oxigen suplimentar cele „Șapte Vârfuri”, respectiv cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent. Li se va alătura Alex Găvan, alpinistul român care a cucerit șase vârfuri de peste 8.000 de metri.
Mă aflu printre optimiștii care cred cu tărie că nu este totul pierdut și care cred că un film bun poate fi mai mult decât doar un film bun și are potențialul de a genera transformare pozitivă a unui status quo. Dar pentru ca această transformare să se întâmple, trebuie să realizăm că bucăți din cheie sunt la fiecare dintre noi și trebuie să ne implicăm”, spune Alex Găvan, invitat special Pelicam 2015.
Retrospectiva Dominique Marchais, la Pelicam 2015
Dominique Marchais, regizor francez, recunoscut pentru documentarele sale de mediu, vine pentru prima dată în România, la invitația Pelicam pentru a prezenta două dintre filmele sale în cadrul retrospectivei dedicate muncii de documentarist. Marchais este licențiat în filosofie la Sorbona și a debutat în cinematografie ca realizator de cronici. El s-a făcut remarcat în 2003 cu scurt metrajul “Lenz échappé”, după care a realizat două filme documentare premiate la festivaluri internaționale: “Le temps des grâces” (2009) și “La ligne de partage des eaux” (2014).
“La originea filmului ‘Le temps des grâces’ stă peisajul: o neliniște, ca să nu spun un sentiment de angoasă, în fața transformărilor de mediu foarte rapide din mediul rural francez. Peisajul este cel care m-a dus, printr-o anchetă despre agricultură, la starea solurilor, a pânzelor freatice, a râurilor, a biodiversității. De asemenea, ‘La ligne de partage des eaux’ este un portret al Franței prin intermediul peisajelor, rurale și urbane, așa cum l-ar putea face un Pictor: o pictură a peisajului, fără text, fără teorii, doar arătând cu ce seamănă Franța în 2014. Dacă suntem atenți, vedem că peisajele ne arată cine suntem, în ce fel de societate trăim, ce democrație avem și cu ce lejeritate tratează ea natura. Aceste două filme arată că sunt multe feluri în care putem deprinde o conștiință ecologică”, spune Dominique Marchais.
“Le temps des grâces”/”Vremea harului” (2009) este o anchetă documentară despre lumea agricolă din Franța de azi, realizată din povești ale agricultorilor, cercetătorilor, agronomilor, scriitorilor. O lume care reușește să reziste schimbărilor la care este expusă – economice, științifice, sociale – și care încearcă să întrețină legăturile dintre generații. Documentarul a făcut parte din selecția oficială la Festivalul de la Locarno din Elveția în 2009 și a câștigat competiția internațională în cadrul Cine’Eco Portugalia, 2011.
“La ligne de partage des eaux”/”Cumpăna apelor” (Franța, 2014) este un film despre teritoriul national: teritoriu geografic, teritoriu ca peisaje în schimbare, dar și teritoriu politic. Povestea documentarului se înscrie în perimetrul bazinului versant al Loirei, din sursa ei de la Viena pe platoul Millevaches până la estuarul ei. Asta înseamnă totalitatea spațiului irigat, nu doar râul. Adica zonele de activități și zonele umede, șanțurile și autostrăzile, sălile de reuniuni și șantierele. Fiindcă apa este peste tot: în sol, în pânza freatică, în aer, circulând, infiltrându-se, evaporându-se peste tot și legând teritoriile între ele, desemnând interdependența dintre ele, făcându-ne pe noi să visam la solidaritatea lor.
Puteți citi și:
Poveștile din jurul Mării Negre, la Pelicam 2015
Cinci filme de mediu, din cinci colțuri diferite ale lumii, în competiția principală Pelicam
Alpinistul Alex Găvan și organizația nepaleză Karuna-Schechen reconstruiesc viața în Nepal
