O mie de școli din Franța vor avea grădini de legume îngrijite de elevi

O mie de școli din Franța vor fi dotate cu grădini de legume pentru a ajuta la educarea copiilor în spiritul respectului față de mediul înconjurător, potrivit unei declarații făcute de ministrul francez al ecologiei, Segolene Royal, pentru canalul de televiziune France 2, informează Agerpres.

gradina

Potrivit oficalului francez, primele instituții școlare care vor elabora un plan contra risipei de alimente vor beneficia de o asemenea grădină, care a precizat că îngrijirea spațiilor verzi va fi asigurată de elevi sprijiniți de diferite asociații și, eventual, de agricultori.

Experiența nu este cu totul nouă, a spus Segolene Royal, menționând că grădinile existente deja pe lângă unele colegii au generat „satisfacții”, „educație ecologică” și „o producție directă, chiar dacă numai simbolică”.

În aceeași intervenție, ministrul francez al ecologiei a reamintit faptul că într-o reuniune, care va avea loc astăzi, va face presiuni asupra firmelor de distribuție a mărfurilor pentru a realiza și implementa un sistem de evitare a risipei alimentare. În acest context, Segolene Royal a menționat că alimentele care se aruncă deși ar mai putea fi consumate generează o cheltuială „considerabilă”, de peste „200 de euro anual pentru o familie”.

Citește și:

Consilierul francez care a convins Franța să lupte cu risipa de mâncare: „Nimic nu e imposibil, dacă ai convingere”

Franța a interzis supermarketurilor să arunce alimente la gunoi

spot_img

Ultimele știri