O campanie avand ca tema eficienta utilizarii resurselor, lansata de Comisia Europeana VIDEO  

Luni a avut loc lansarea campaniei UE „Generation Awake. Your choices make a world of a difference!” (Generația trează. Alegerile tale pot schimba lumea!), destinată să încurajeze integrarea utilizării eficiente a resurselor în viața de zi cu zi a consumatorilor.

„În condițiile în care economia noastră este în dificultate, iar resursele de care dispunem sunt în scădere, este timpul să reevaluăm o parte din obiceiurile noastre. Pe lângă faptul că ajută la protejarea mediului, utilizarea mai atentă a resurselor economisește în același timp bani și reduce costurile agenților economici. Este vorba de a face mai mult folosindu-ne de mai puțin. Cu toții putem face ceva. Trebuie doar să ne trezim!”, a declarat comisarul european pentru mediu, Janez Potočnik.

Mesajul-cheie este „consumă altfel – gândește înainte să alegi!”. Prin alegeri corecte putem să ajutăm cu toții la conservarea resurselor naturale, la realizarea de economii, la reducerea impactului nostru asupra mediului și la garantarea unui viitor mai durabil pentru noi toți.

Principalele instrumente ale campaniei sunt un clip viral, un site web consacrat acestei teme și o pagină Facebook unde vizitatorii sunt încurajați să se alăture „generației treze” (Generation awake) și să accepte provocările propuse, de exemplu să utilizeze exclusiv transportul public timp de o lună sau să își reducă timpul petrecut sub duș, pentru a economisi apa.

 

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET

spot_img

Ultimele știri