Spalatura in verde, CSR-ul, nu imbunatateste performantele de mediu. Ninel Lazar scrie despre cum poate evita un manager sa fie dus in eroare de „politicile de mediu“ ale companiei sale.
Text de Ninel Lazar
Tot vazand asaltul mediatic al companiilor mai mici sau mai mari, mai „globale“ sau mai locale, toate declarand in modalitati dintre cele mai ingenioase ca s-au „inverzit“, mi-am dat seama ca politi ca este, in anumite privinte, o boala extrem de grava. Din mai multe motive. Primul ar fi ca, oriunde este politica, acolo roiesc si unele dintre marile afaceri, indiferent daca ele sunt sau nu cinstite. Un altul ar fi ca, in politica, raportul intre cantitatea de vorbe si cea de fapte este net in favoarea vorbelor. Un alt motiv ar fi ca in anumite perioade (scurte, inaintea alegerilor) se spun multe lucruri care se dovedesc a fi ulterior neadevarate sau nerealizabile, spre disperarea multora. Altul ar fi ca, in ciuda acestor semnalmente clare ale bolii, totusi se gasesc multimi care cred in politicieni, unii fiind in stare sa-si dea viata pentru personajele votate.
Este interesant ca tocmai aceste aspecte ale politicii formeaza ingredientele care o transforma intr-o boala transmisibila. Inclusiv companiilor. Sau mai ales lor.
Asa se face ca, din dorinta de a fi in pas cu „moda“ Occidentului, o sumedenie de companii din Romania au adoptat asa-zisele principii CSR („Corporate Social Responsibility“), pe romaneste spus „responsabilitatea sociala la nivel de corporatie“. Cand am intrebat un manager al unei astfel de „corporatii“ ce intelege in mod practic prin CSR la nivelul companiei sale, am primit urmatorul raspuns: „Care din cei trei termeni il vrei explicat?“. Am ras copios impreuna (fiind vechi prieteni), insa mi-a explicat ulterior ca acest CSR e „ceva, un fel de politica a firmei, care sa sune bine pe hartie, sa nu inteleaga mai nimeni nimic, iar in practica sa se materializeze in ceva sponsorizari catre grupurile de presiune care deranjeaza in mod obisnuit compania“. Apoi am primit ca exemplu al unei materializari a CSR o campanie de plantare de copaci pe un teren viran de langa o gradinita, fireste, implicand si ONG-ul care a tot obiectat la adresa companiei cum ca ar face prea mult fum prin emisiile de la fabrica de langa sat.
L-am descusut apoi pe prietenul meu in legatura cu performantele de mediu reale ale companiei pe care o conduce. „Ei, acum, si tu, vrei literatura, in mod sigur. Daca tii mortis, o rog pe colega de la relatii publice sa pregateasca un discurs frumos, verde, despre cat de ecologic lucram noi“, a fost raspunsul brusc. Apoi, ca sa ma convinga, ca intr-adevar lucrurile sunt controlate, l-a chemat pe responsabilul de mediu, care a conchis rapid: „N-avem probleme, sefu’; am reinnoit autorizatia de mediu, amenzi – pauza, taxele sunt platite, cei de la garda sunt baieti de treaba, e drept, reclamatii mai primim din cand in cand…“. Intrebat cum se masoara comparativ cu alte companii din domeniu sau care sunt beneficiile concrete ale implementarii ISO 14001 in firma respectiva, comparativ cu sumele cheltuite pentru implementare, responsabilul de mediu n-a mai fost la fel de vorba ret. Nici seful lui. I-am explicat prietenului meu ca siguranta afisata doar in atitudine si vorbe goale a responsabilului de mediu, subalternul sau, nu produce altceva decat un soi de spalare pe creier, „ecologica“, a conducerii si a actionariatului companiei.
Si acest lucru se petrece in atat de multe firme… Managerii stau linistiti (era sa spun „dorm linistiti“) doar pentru ca nu sunt amenzi, autorizatia de mediu exista si firma are un certificat ISO 14001, iar daca peste acestea vine si un CSR, teoretic vorbind, oricine ar avea ceva de obiectat ar fi un carcotas pus pe rele. Intre timp, certificatul acelasi politicile CSR nu fac altceva decat sa se ingrase nesanatos din vistieria compani ei, caci, deh, obrazul subtire… Apoi, in lipsa unei monitorizari si a unei evaluari valorice a costurilor si a beneficiilor masurilor de mediu, nimeni nu stie de fapt care este situatia reala.
Dar adevarul poate iesi la iveala foarte repede, cu prilejul unor evenimente neasteptate, precum nevoia pentru un credit bancar mai mare (care, din ce in ce mai des, este conditionat de un audit de mediu independent), ori fuziunea firmei cu o alta sau schimbarea proprietarului firmei, situatii in care astfel de audituri sunt indispensabile.
Pentru un manager, spalarea aceasta „ecologica“ a creierului are mai multe implicatii. Astfel, managerul se crede stapan pe situatie, cunoscator deplin al performantelor concrete ale organizatiei sale, insa cu adevarat el este departe de asa ceva. Apoi, orice manager viseaza ca, pe laurii succesului de pana azi, maine sa ajunga sa conduca fie o alta companie, mult mai mare, sau sa obtina din partea actionarilor recunoasterea succesului sau. Si acest lucru tine doar pana la prima evaluare adevarata. Am vazut, din pacate, manageri care au plecat rusinos din anumite pozitii foarte bune, in companii mari, doar pentru ca s-au dovedit manageri nechibzuiti in privinta cheltuielilor cu managementul de mediu (sau uneori cu implementarea CSR), fara a cunoaste in mod concret daca banii au meritat, daca rezultatele sunt pe masura.
Nu vreau sa spun cu asta ca un manager de companie trebuie sa cunoasca maruntisurile firmei, nicidecum. Dar un bun manager nu poate tolera sa cheltuiasca anual sume importante pentru a spala imaginea companiei sale cu niste certificate, diplome sau donatii, fara a vedea rezultatele acestora, beneficiile concrete pentru companie. Am auzit candva de o companie care s-a opus ani buni construirii unei statii de epurare, dar pe de alta parte deja cheltuise pe implementarea unui sistem de management de mediu mai mult decat dublul sumei ce trebuia investita in statia de epurare…
Cum poate evita un manager sa fie dus in eroare de „politicile de mediu“ ale companiei sale? Iata cateva sfaturi utile:
Judeca intotdeauna dupa principiul cost-beneficiu. Nu exista nimic din ce inseamna afaceri care sa nu respecte acest principiu. Nici macar cheltuielile care vin ca urmare a obligatiilor legale. O firma care isi obtine in mod onorabil autorizatia de mediu va avea intotdeauna castig de cauza in ce priveste functionarea ei in siguranta, in ce priveste imaginea publica, respectarea legii pe termen lung si asa mai departe. In schimb, o firma care obtine acelasi rezultat, dar pe „cai ocolite“, va trai fiecare zi ca un iepure pe care il alearga un ogar infometat. Tot asa este si cu masurile voluntare, precum ISO 14001. Daca implementezi un sistem de management de mediu doar pentru un certificat, atunci mai bine foloseste banii pentru altceva. Daca insa astepti de la implementare performante de mediu mai bune, scaderea cheltuielilor de mediu, imbunatatirea utilizarii ma teriilor prime, mai putine deseuri (sau deseuri mai putin toxice), mai putine taxe la Fondul de Mediu, atunci merita sa in vestesti.
Nu astepta sa fii informat despre costurile si beneficiile actiunilor de mediu. Daca vei astepta ca responsabilul de mediu sa vina periodic cu evaluarile concrete ale actiunilor de mediu, e posibil sa astepti prea mult sau in van. Cere- le managerilor de mediu sa te tina la curent cu performantele de mediu ale companiei.
Alege un manager de mediu competent. Stiu ca azi e greu de gasit o astfel de persoana, dar nu e imposibil. Un manager de mediu trebuie sa fie o persoana careia sa-i placa provocarile, o persoana inovativa, permanent in cautarea de provocari, de solutii pentru problemele de mediu ale companiei. Mai trebuie sa aiba si bune abilitati analitice, sintetice, dar si (cel mai greu lucru) sa inteleaga bine unul dintre principiile de baza dupa care se conduce compania, anume profitul.
Stabileste indicatori de performanta masurabili. Tot ce nu se poate masura nu este sub control. Exprimari de genul „avem cam 15%-20% deseuri la tona de produs finit“ sau „am avut doar cateva depasiri neinsemnate la emisiile atmosferice“ se pot transforma in reteta perfecta pentru dezastru. Un vechi proverb evreiesc spune ca vulpile mici strica viile. Cu alte cuvinte, acele neconformari mici, ma runte, care devin obiceiurile proaste, dar tolerate sau neobservate din obisnuinta ori ignoranta, pot sa faca diferenta in imprejurari diferite.
Evita sa faci ceva doar pentru ca „suna bine pentru public“. Eu am convingerea ca acei manageri care refuza sa participe la jocul de-a soarecele si pisica atunci cand vine vorba despre sponsorizarile catre grupurile de presiune sunt in timp mult mai respectati decat ceilalti. Am intalnit situatii cand directori de organizat ii non guvernamentale altadata „dusmanul de moarte“ al unor corporatii au fost „cum parati“ de catre acestea in mod specific pentru a aduce la tacere acele organizatii, dar la nu foarte mult timp s-au lasat cum parati la fel de concurent ii directi de pe piata, mutarea la noul stapan facandu-se la pachet cu transmiterea de informatii pretioase legate de practicile corporative, produse, clienti, piete etc. Unora dintre manageri le vine greu sa recunoasca faptul ca onestitatea se plateste (adica are pre tul ei), dar se si rasplateste (beneficiul ei).
