text de Alexandra Kartman
Conform unui studiu realizat de Consiliul pentru Studii de Mediu (NERC), nivelul de poluare cu ozon din Marea Britanie creste cu 20-30% din cauza fluxului de gaz care traverseaza Oceanul Atlantic dinspre continental american catre insula britanica. Procentul ajunge uneori pana la 40%, depasind limita legala stabilita de Organizatia Mondiala a Sanatatii, de 50 de particule la miliard (notatia ppb, parts per billion).
Studiul, citat de publicatia "Sunday Times", releva faptul ca pana la 2000 de tone de ozon provenind din zona Detroit, Chicago si New York ajung zilnic in Marea Britanie.
Laura Naranjo, expert NASA, scrie intr-un articol publicat pe site-ul institutului ca "in timp ce ozonul din straturile superioare ale atmosferei protejeaza planeta, absorbind radiatiile solare, ozonul localizat in straturile atmosferice apropiate de Pamant este poluant si poate afecta atat viata oamenilor cat si a plantelor. Ozonul de la nivelul solului este o componenta primara a smogului si apare atunci cand temperaturile ridicate induc reactii chimice intre diferite substante poluante generate de activitatile umane". Chiar si in concentratii mici, ozonul ramane una dintre cele mai nocive surse de poluare ale atmosferei, favorizand aparitia astmului, a bronsitei si a altor afectiuni ale aparatului respirator.
In anul 2003, spun oamenii de stiinta britanici, pana la 800 din cele 2.000 de decese inregistrate in perioada valului de caldura au fost cauzate de cresterea concentratiei de ozon din atmosfera, care a atins valori de pana la 90 ppb (aproape dublul cantitatii admise de Organizatia Mondiala a Sanatatii).
Desi guverne succesive ale Marii Britanii au introdus numeroase programe menite sa reduca procentajul concentrat iei de ozon din atmosfera, acestea nu au dat rezultate. Alastair Lewis, profesor de chimia atmosferei la Universitatea York, declara ca studiul NERC "arata ca masurile de control privind poluarea in Marea Britanie nu dau rezultate pentru ca poluarea vine din America".
Presedintele american Geroge W. Bush afirma in discursul tinut la inceputul acestui an in fata Congresului, State oft he Union Address, ca "America este in pragul unei realizari tehnologice care ne va permite sa ne traim viata intr-o dependenta mai scazuta fata de petrol. Iar aceste tehnologii ne vor ajuta sa fim mai buni administratori ai mediului si sa ne confruntam cu provocarea serioasa a schimbarii climatice la nivel global". Cu toate acestea, SUA s-au opus aderarii la Protocolul de la Kyoto, ramanand sursa a cel putin un sfert din totalul gazelor cu efect de sera, principalul poluator al planetei. "Administratia nu-si face datoria, este o rusine, intoarceti spatele generatiilor viitoare, lasati sa se produca o catastrofa anuntata.", a denuntat senatorul John Kerry in cadrul audierilor organizate de Comisia pentru stiinta a Senatului american.
Pe langa poluarea cu ozon, savantii au calculat si ca 1.000 de tone de monoxid de carbon emis in Statele Unite ajung in Marea Britanie in fiecare zi.