Guvernul din Noua Zeelandă a prezentat un proiect legislativ de acţiune împotriva schimbărilor climatice, prin care propune drept obiectiv atingerea neutralităţii din punctul de vedere al emisiilor de carbon până în 2050.
Iniţiativa exceptează parţial sectorul agricol vital pentru această ţară.
Premierul Jacinda Ardern a declarat că proiectul va permite Noii Zeelande să contribuie la obiectivul planetar pe termen mediu de a menţine încălzirea globală sub 1,5 grade Celsius în raport cu nivelurile anterioare revoluţiei industriale.
„Guvernul adoptă azi măsuri istorice în ceea ce priveşte schimbările climatice, cea mai mare provocare cu care se confruntă comunitatea internaţională şi Noua Zeelandă”, a spus aceasta. Ignorarea acestei probleme ar reprezenta o dovadă de ”neglijenţă” şi o povară pentru generaţiile viitoare.
Cu toate acestea, proiectul propus de şefa guvernului de centru-stânga nu precizează explicit modul în care economia neozeelandeză ar putea să ajungă la neutralitatea carbonului până în 2050, fapt ce a dus la nemulţumirea ecologiştilor.
Documentul prevede crearea unei Comisii asupra schimbărilor climatice, menită să ajute Noua Zeelandă să-şi atingă obiectivul elaborând ”bugete de emisii” pentru intervale de cinci ani.
Sectorul agricol, una dintre cele mai mari surse de venituri la export, a obţinut concesii importante. Metanul biologic eliberat de bovine, care reprezintă o treime din emisiile de gaze cu efect de seră din Noua Zeelandă, nu este vizat de obiectivul ambiţios stabilit în ceea ce priveşte dioxidul de carbon, respectiv un nivel zero al emisiilor nete până în 2050.
Proiectul de lege, care trebuie să fie aprobat de Parlament până la sfârşitul anului, prevede reducerea emisiilor de metan cu 10% până în 2024.
„Agricultura are o importanţă crucială pentru Noua Zeelandă, dar trebuie să contribuie şi la găsirea unei soluţii”, a precizat ministrul Schimbărilor climatice, James Shaw. „Din acest motiv am ţinut cont de datele ştiinţifice şi de reprezentanţii industriei şi am determinat un obiectiv ştiinţific pentru metanul biogenic”.
Cu toate acestea, federaţia agricultorilor a criticat limita propusă, acuzând guvernul de renunţarea la ”pastoralism”. „Să fim clari, singura modalitate de a atinge ţinte la acest nivel este de a reduce producţia, nu există tehnologii magice”, a declarat vicepreşedintele federaţiei, Andrew Hoggard. „La ora actuală, nu avem nici cea mai mică idee despre cum am putea realiza aceste reduceri fără să sacrificăm un număr semnificativ de capete de bovine”.
Guvernul a afirmat că proiectul de lege va avea caracter ”obligatoriu”, dar filiala Greenpeace din Noua Zeelandă susţine că documentul nu specifică modalitatea prin care vor fi atinse obiectivele, ceea ce îl face ”inoperant”.
„Avem o legislaţie ambiţioasă căreia îi smulgem apoi dinţii”, a precizat directorul general al acestui ONG, Russel Norman. „Latră, dar nu muşcă”, a completat el.