Educația neconvențională se dovedește a avea cele mai bune soluții pentru a trezi interesul elevilor și a stimula preocuparea lor față de natură și mediul înconjurător. Animațiile 3D, jocurile interactive și organizarea de compețiții sunt „armele” pe care le folosesc organizațiile din România pentru a-i transforma pe cei mici în „salvatori” ai mediului.
Ilinca Corbu este unul dintre cei peste 10.000 de elevi din clasa a treia care au participat în anul școlar 2013/2014 la o experiență inedită în cadrul programului educațional Laboratorul Verde al Reciclării, inițiat de Eco-Rom Ambalaje. “Mi-a plăcut foarte mult că am învățat și ne-am distrat în același timp. Și că am fost o echipă”, zice Ilinca.
Separarea deșeurilor de ambalaje este un gest simplu pe care fiecare din noi îl poate face zi de zi, însă pentru un copil reprezintă ceva imens. “Am învățat că este foarte important să pun o sticlă de plastic la locul ei pentru că este important pentru sănătatea noastră”, a spus Luana Lae, acum elevă în clasa a IV-a a școlii Ana School.
Implicarea elevilor în programele de educație ecologică nu este o stare pasageră care se păstrează doar în mediul de învățămând. Cei mici duc tot ceea ce au învățat acasă unde părinții, care dacă nu au auzit de reciclare și colectare selectivă, au parte de prima lor lecție în ce privește importanța acestor activități.
Conform sondajului național IMAS efectuat la cererea Eco-Rom Ambalaje, între 16 – 25 septembrie 2013, 62% dintre părinții intervievați au declarat că cei mici au fost informați în școli despre colectarea separată a deșeurilor de ambalaje.
Ficțiunea și realitatea se suprapun în Laboratorul Verde al Reciclării
Proiectul Laboratorul Verde al Reciclării se desfășoară la nivel național, încă din anul 2012. În interiorul laboratorului mobil, ficțiunea și realitatea se suprapun de-a lungul a trei zone de activare. Aici, cei mici urmăresc o animație 3D pe tema colectării separate a deșeurilor de ambalaje, participă la o demonstrație de reciclare, dar și la un joc digital, dezvoltat sub forma unei competiții între clase.
Timp de doi ani, experiența Laboratorului Verde al Reciclării a ajuns la 21.308 de elevi de clasa a III-a, din peste 207 școli și 57 de orașe, dar și la 908 cadre didactice. Mai mult, peste 21.308 de scrisori despre rolul proiectului și importanța colectării au fost oferite părinților.
Citește și:
MMSC: Există riscul ca România să nu-și atingă țintele pe deșeuri
Sfântu Gheorghe a fost desemnat ”Orașul Reciclării” în 2014
Peste 50% din totalul deșeurilor generate în România provin din gospodării