Noi precizări privind Legea contravențiilor silvice: ”Vom corecta textul legii, însă o relaxare a regimului contravențiilor nu este negociabil”

Ministerul Apelor și Pădurilor (MAP) nu susține eliminarea prevederilor OUG 51/2016, au anunțat reprezentanții instituției într-un comunicat de presă referitor la informațiile apărute în media, legate de dezbaterile din Parlamentul României, care vizează OUG 51/2016 privind contravențiile silvice.
legea contravențiilor silvice

Potrivit MAP, actul normativ a fost promovat pentru sancționarea unor importante încălcări ale regimului silvic și, totodată, pentru transpunerea, în mod complet, a regulamentelor Uniunii Europene în domeniu.

De asemenea, în urma adoptării OUG 51/2016, Comisia Europeană a anulat procedura de infringement declanșată împotriva României, tocmai pentru netranspunerea prevederilor din regulamente.

Considerăm că prevederile OUG 51/2016 reprezintă, în cea mai mare parte, un instrument esențial în lupta împotriva tăierilor ilegale de pădure și este necesar ca aceste prevederi să fie adoptate prin lege”, se arată în comunicatul de presă.

VIDEO Legea contravențiilor silvice propusă pentru respingere. ONG-urile consideră că trebuie revizuită

De asemenea, instituția susține că după intrarea în vigoare au apărut o serie disfuncționalități sau situații de aplicare discreționară a legii, fapt sesizat de mai mulți factori interesați. Reprezentanții MAP au adus și câteva exemple:

La majoritatea transporturilor de materiale lemnoase, organele de control sunt nevoite să aplice sancțiune contravențională, constând în amendă contravențională și confiscare de material lemnos, întrucât actul normativ nu prevede posibilitatea luării în calcul a toleranțelor de măsurare.

În cazul în care transportul de materiale lemnoase se face cu mijloace de transport feroviare sau navale, termenele de valabilitate ale avizelor de însoțire nu sunt corelate cu durata transportului.

Aplicarea ad-literam a prevederii art. 14 alin (1) lit. d ”aplicarea indescifrabilă, ilizibilă sau necorespunzătoare a dispozitivelor speciale de marcat”, poate duce la sancționarea unor muncitori necalificați care au sarcina directă de a aplica marca, sau a personalului silvic calificat responsabil pentru lucrarea silvică ce impune aplicarea mărcii. În acest context, este de dorit evitarea situațiilor de încălcare a drepturilor persoanelor, în condițiile în care elementul constitutiv al contravenției, vinovăția, nu există.

Totodată, procesul de dezvoltare a sistemului de urmărire a trasabilității lemnului – SUMAL a generat situații noi, nereglementate în actuala formă a actului normativ.

”Toate aceste propuneri de modificare a prevederilor OUG 51/2016 au fost constatate inclusiv de vechiul Guvern, care aelaborat și promovat un proiect de OUG de corectare a acestora, fără însă să apuce să finalizeze procedura de adoptare. În concluzie, Ministerul Apelor și Pădurilor susține menținerea aceluiași nivel al sancțiunilor cu cel prevăzut în OUG 51/2016”, se mai arată în comuncatul de presă.

Așa cum am declarat și cu alte ocazii, nu sunt adepta unei relaxări a regimului contravențiilor. Cred foarte tare că cei care încalcă legea trebuie să plătească pentru asta și trebuie să-i usture. Sigur, vom corecta ce este de corectat în textul legii, însă o relaxare a regimului contravențiilor nu este negociabil”, a declarat ministrul Apelor și Pădurilor, Adriana Petcu.

În prezent, în cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor funcționează un grup de lucru care va elabora propunerile de modificare și completare a actului normativ. După elaborare, propunerile autorității vor fi transmise Parlamentului.

spot_img

Ultimele știri