Administrația Națională de Meteorologie a lansat o informare pentru intensificări ale vântului și i o răcire accentuată pe tot teritoriul țării. Ninsorile vor fi viscolite mai ales la munte.
Astfel, în intervalul 12 decembrie, ora 16:00 — 13 decembrie, ora 14:00, temporar vor fi precipitații îndeosebi în centrul, sudul și estul țării, la început mixte, apoi ninsorile ăși vor face apariția. Local se va depune strat de zăpadă, mai consistent în zona montană.
De asemenea, vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor. La munte, mai ales la altitudini mari, rafalele vor depăși 80 – 90 km/h și va fi viscol. În Moldova, Dobrogea și Muntenia, inclusiv în zona Municipiului București, local, vântul va depăși la rafală 50 – 60 km/h, viscolind trecător ninsoarea.
Vremea se va răci accentuat, vor predomina temperaturile negative, iar în noaptea de marți spre miercuri (13/14 decembrie) va fi ger în nordul, nord-estul, centrul țării, local în sud și pe arii mai restrânse în rest.