Procedura de infringement in cazul gropilor de gunoi este aproape iminenta pentru Romania, a declarat, astazi, ministrul Mediului Nicolae Nemirschi.
„Este ingrijorator faptul ca desi Ministerul Mediului este in top cu atragerea fondurilor structurale suntem foarte mult in urma. Multi care au ocupat si ocupa in continuare niste functii nu si-au facut treaba. In momentul in care sacul cu bani sta la usa Romaniei si nu suntem in stare sa-i cheltuim este o problema”, a declarat Nemirschi.
In acest moment 70-80% dintre gropile de gunoi sunt in curs de finalizare, insa lucrarile nu se vor termina la timp si Romania va fi penalizata in prima faza, a precizat ministrul. „O sa ma duc la Comisia Europeana si o sa plang ca sa obtin o amanare”, a adaugat acesta.
Termenul de inchidere a gropilor de gunoi neconforme este 2009, si 2010 pentru cazuri grave.
Ministrul Mediului a facut aceste declaratii in cadrul conferintei “Investim in ape, credem in viitor”, organizata de Ministerul Mediului (MM), conferinta coordonata cu alte evenimente mondiale prilejuite de sarbatorirea Zilei Internationale a Apei pe 22 martie, desfasurate sub egida ONU.