Munții Bodoc-Baraolt vor găzdui primul parc stelar din țară acreditat internațional

cerul noapteaAsociația Vadon din Sfântu Gheorghe va amenaja în Munții Bodoc-Baraolt, primul parc stelar din țară acreditat internațional, unde turiștii vor putea observa corpurile cerești fără a fi deranjați de poluarea luminoasă.

Directorul executiv al asociației, Demeter Janos, a declarat că ideea acestor parcuri stelare a pornit din Statele Unite ale Americii (SUA), unde, din cauza poluării luminoase, cerul înstelat aproape a dispărut din viața locuitorilor marilor orașe.

În SUA, oamenii și-au dat seama că odată cu dezvoltarea orașelor, aspectul cerului înstelat dispare din viața cotidiană a omului din cauza poluării cu lumină a cerului (…) Noi nu avem zgârie-nori, deci nu suntem în aceeași situație, dar cert e că, dacă nu suntem atenți, și la noi poluarea cu lumină poate deveni un pericol real (…) Dacă vă urcați pe Pivnița Uriașului (un deal în apropierea comunei Moacșa cu o largă perspectivă asupra depresiunii—nr.) și vă uitați spre Brașov, la prima vedere e frumos, se văd localitățile din jur, se vede orașul, dar dacă vreți să vedeți cerul înstelat noaptea nu prea aveți ce vedea în direcția respectivă, pentru că poluarea cu lumină deranjează foarte mult (…) S-a ajuns la concluzia că a avea un cer întunecat și plin de stele este o valoare inestimabilă a unei comunități, a unui județ sau a unei țări, care trebuie protejat (…) Deocamdată, în județul Covasna ne bucurăm de multe locuri cu cer înstelat și ne-am gândit să creăm un parc stelar internațional”, a declarat Demeter Janos, citat de Agerpres.

El a menționat că membrii asociației, cu sprijinul unor astronomi din Ungaria, au început să facă măsurători pentru găsirea celor mai adecvate locuri în care ar putea fi amplasat acest parc. In opinia lor, zona ideală ar fi situl natural aflat în Munții Bodoc-Baraolt, care însumează circa 56.000 de hectare.

spot_img

Ultimele știri