Pana la jumatatea anului 2011, institutiile publice din orasul Panciu vor beneficia de apa calda provenita de la panourile solare.
„Atat proiectul inclus in Programul «Casa Verde 1», precum si cel din «Casa Verde 2», au fost declarate eligibile si aprobate de Guvern, care asigura in totalitate finantarea”, a declarat primarul Ion Petre. Acesta a precizat ca ambele programe au la baza energia regenerabila si vor inlocui sistemele clasice de incalzire.
„Este o investitie avantajoasa din doua motive. Primul, vizeaza protectia mediului, sistemul propus fiind 100% ecologic, iar al doilea, costurile, care vor fi considerabil reduse”, a explicat edilul. Ion Petre a mai spus ca, de investitia prin „Casa Verde 1“, vor beneficia 5 institutii publice, urmand ca alte 6 institutii sa fie incluse in „Casa Verde 2“.