Mobilizare față de schimbările climatice

Pe tot globul, evenimente meteo extreme sunt puse pe seama schimbărilor climatice. Dar impactul unor dezastre naturale, precum inundațiile și alunecările de teren, este de asemenea influențat de schimbările de mediu precum despăduririle, dar și de factori socio-economici, precum densitatea populației din zonele cu risc ridicat. 

Mobilizare față de schimbările climatice

În România, o zonă cu risc ridicat este bazinul hidrografic al râului Nehoiu, situat în județul Buzău, o zonă cu o densitate a populației ridicată și multe gospodării. Această zonă a suferit din cauza inundațiilor și alunecărilor de teren din ultimii ani, așezările fiind situate chiar lângă albia râului. Acești factori au facut ca zona și oamenii care trăiesc lângă râu să fie vulnerabili în fața unor fenomene meteorologice extreme, motiv pentru care au fost aleși pentru o amplă cercetare științifică care include evaluarea riscurilor, efectuată de rețeaua CHANGES, finanțată cu o bursă de cercetare a Uniunii Europene, Marie Skłodowska-Curie Action pentru sprijinirea Rețelei de Formare Inovatoare.

CHANGES s-a derulat în perioada 2011-2015, beneficiind de o bursă UE de mai mult de 3,6 milioane de euro, și s-a axat pe patru studii de caz, în Polonia, România, Franța și Italia. Rețeaua și-a propus să dezvolte o înțelegere mai aprofundată a schimbărilor hidro-meteorologice și a riscurilor asociate acestora.

Astfel au fost observate modurile în care aceste schimbări pot fi evaluate, influențate și incluse în strategii de risc durabile la nivel local, axându-se pe o mai bună planificare, pregătire în caz de urgențe și conștientizare a riscurilor în rândul populației.

Rețeaua de formare finanțată de Uniunea Europeană a contribuit la construirea unei noi generații de cercetători, implicând un total de 17 tineri cercetători pentru cele patru studii de caz, dintre care 13 și-au obținut doctoratele.

Bursa mi-a permis să îmi lărgesc orizontul educațional și cultural, oferindu-mi instrumentele necesare pentru a crește atât academic, cât și personal”, a declarat cercetătoarea italiană Veronika Zumpano, a cărei muncă pentru schițarea zonelor cu risc ridicat de alunecări de teren a fost vitală pentru dezvoltarea strategiilor de gestionare a riscurilor  din județul Buzău din România, un județ deseori afectat de inundații și alunecări de teren.

Ca parte a cercetării, echipa a lucrat îndeaproape cu echipe de intervenție rapidă din Polonia și România (protecție civilă, pompieri, Crucea Roșie), precum și cu autorități naționale și locale. Aceste consultări au dus la o mai bună înțelegere a riscurilor și a modului în care acestea pot fi diminuate, dar și a reglementărilor care trebuie luate în calcul.

În timp ce unor cercetări le ia decenii să producă schimbări în viața de zi cu zi, munca rețelei CHANGES a avut un impact practic și rapid, protejând vieți, mijloacele de trai și proprietățile comunităților care locuiesc langa râurile Nehoiu și Wieprzowka.

spot_img

Ultimele știri