MMAP vrea să acorde finanțări pentru gestionarea deșeurilor biodegradabile. Ghidul, în consultare publică

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor vrea să acorde primăriilor posibilitatea de a oferi finanțări gospodăriilor care doresc să își transforme deșeurile biodegradabile în compost. Ghidul de finanțare se va afla în consultare publică în următoarele 10 zile. Află despre ce buget total ar fi vorba și ce sume ar urma să primească beneficiarii programului.

compost deșeuri biodegradabile

Cetățenii ar putea beneficia, prin intermediul primăriilor, de finanțări pentru gestionarea deșeurilor biodegradabile în propriile gospodării. Cei care vor dori să achiziționeze o unitate de producere de compost de tip monobloc, cu un volum de procesare cuprins între 200 și 400 litri, ar putea obține până la 300 de lei. Cei care vor opta pentru sisteme cu tambur rotativ ar putea primi chiar și până la 1.500 de lei.

Finanțările vor fi acordate în cadrul unui program prin care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor vrea să încurajeze colectarea și reciclarea deșeurilor biodegradabile, prin transformarea lor compost. Acest compost ar putea fi utilizat ca fertilizator organic în propria grădina sau valorificat altfel de beneficiari.

Ce sume vor fi alocate programului

Pentru programul COMPOST, MMAP a alocat 50 milioane lei, din bugetul Administrației Fondului pentru Mediu. Banii vor putea fi accesați de către unitățile administrativ-teritoriale, care vor avea la dispoziție un buget de maximum 1.5 milioane de lei. Vor fi finanțate astfel în jur de 40 de primării, care vor putea echipa circa 100.000 de gospodării, în funcție de tipul de unitate de compostare ales.

Cei care locuiesc la bloc ar putea beneficia de program doar dacă primăriile decid să amplaseze astfel de sisteme de producere de compost în spații publice sau în apropierea blocurilor.

În următoarele 10 zile, ghidul de finanțare al programului se va afla în fază de consultare publică. Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii, propuneri sau sugestii la adresele de e-mail mihai.patru@afm.ro și secretariat@afm.ro.

spot_img

Ultimele știri