Miting national pentru protejarea mediului

Aproximativ 40 de studenti, membri ai Organizatiei Studentilor pentru Natura de la Facultatea de Biologie si Geografie a Universitatii "Babes-Bolyai", au demonstrat, duminica, in Parcul Stefan cel Mare din Cluj-Napoca, pentru a cere cresterea numarului de spatii verzi din oras si a suprafetei acestora. Studentii au marsaluit in jurul parcului si au purtat pancarte prin care cereau spatii verzi si copaci in locul betoanelor, precum si un aer mai curat, informeaza Agerpres.

Protestatarii arata ca, in Cluj-Napoca, fiecarui locuitor i-ar reveni 20,29 de metri patrati de spatiu verde, in timp ce normele UE prevad cel putin 26 de metri patrati de spatiu verde pentru fiecare locuitor. Protestul studentilor este indreptat si impotriva nelegiferarii a doua ordonante de urgenta ale Guvernului – OUG 114/ 2007 si OUG 27/ 2008 – prin care se reglementeaza situatia spatiilor verzi din localitati si se interzice construirea pe astfel de spatii. Mitingul de protest al studentilor clujeni face parte din campania "EVACUAT din propriul oras", campanie in cadrul careia si elevii clujeni sunt chemati sa-si exprime prin desene modul in care cred ca trebuie sa arate un oras curat si cu spatii verzi.

In cadrul acestei campanii, in mai multe orase din tara au avut loc demonstratii simultane, duminica, in scopul sensibilizarii autoritatilor locale privind adoptarea si aplicarea unei legislatii adecvate pentru protejarea spatiilor verzi, pentru amenajarea teritoriului si pentru respectarea principiilor urbanismului va avea loc duminica, in mai multe orase din tara.

"EVACUAT din propriul oras" este demonstratia organizata simultan in Bucuresti, Cluj-Napoca, Brasov si Targu Mures. La demonstratii au participat copii, profesori, liceeni, studenti, salariati, locatari de bloc si pensionari, toti pentru a arata interesul pentru spatiile verzi si un mediu urban de calitate.
 

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri