România este într-o situație deplorabilă în privința gestiunii deșeurilor, gradul de reciclare a acestora fiind de nici 5%, a declarat, marți, vicepremierul și Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, potrivit Agerpres.
Suntem într-o situație deplorabilă, iar gradul de reciclare este nici 5% pentru România. Asta este situația. Trebuie să luăm problema în piept și să o rezolvăm. Indiferent dacă noi vrem să colectăm selectiv, pe categorii de deșeuri, acestea sunt strânse la un loc de salubrist și duse la rampă amestecate. Ministerul Mediului va elabora o procedură clară de colectare a deșeurilor. Depozitele din România, cele mai multe dintre ele, sunt neconforme și, din acest motiv, suntem în procedură de infringement la Curtea Europeană de Justiție. Dacă nu reușim acum închiderea acestor depozite municipale neconforme, vom avea o amprentă bugetară pe buzunarul fiecărui cetățean”, a spus Gavrilescu.
Potrivit oficialului, odată cu rezolvarea problemelor de mediu și implementarea proiectului european ”Economie circulară”, România va rezolva și problema socială prin crearea de noi locuri de muncă.
Comisia Europeană a lansat proiectul ”Economie circulară”. Rezolvăm prin modul în care știm să ne responsabilizăm problemele și problema socială. Spun că 10.000 de tone de deșeu dus la groapă înseamnă șase locuri noi de muncă create, iar 10.000 de tone de deșeu reciclate înseamnă 16 noi locuri de muncă. Dacă până în anul 2030 reușim să implementăm proiectul de ”Economie circulară”, reușim să creăm 180.000 de noi locuri de muncă”, a precizat Grațiela Gavrilescu.
La sfârșitul lunii aprilie 2017, Comisia Europeană a anunțat că trimite România în fața Curții de Justiție a UE pentru neîndeplinirea obligației de a revizui și adopta planul național de gestionare a deșeurilor și programul de prevenire a generării de deșeuri, în conformitate cu obiectivele Directivei-cadru privind deșeurile (Directiva 2008/98/CE) și ale economiei circulare.
De asemenea, pe 15 februarie 2017 Comisia Europeană a anunțat printr-un comunicat de presă că aduce România în fața Curții de Justiție a UE pentru faptul că nu a închis și reabilitat 68 de depozite ilegale de deșeuri care constituie un risc grav pentru sănătatea umană și pentru mediu.