Ministrul Mediului: „Prezența statului în acționariatul RetuRO este o anomalie”

Prezența statului român în acționariatul companiei RetuRO, unde deține 20% din acțiuni, a fost calificată drept „o anomalie” de ministrul Mediului, Mircea Fechet, în cadrul conferinței Green Report – „SGR. Eficiența sistemului și impactul asupra tuturor stakeholderilor”. Evenimentul a fost dedicat analizei modului în care sistemul poate deveni mai eficient, la un an de la lansarea sa. Reprezentanții industriei au cerut accelerarea aprobării planului de investiții și eficiență operațională.

Consens rar între autorități și industrie în ceea ce privește rolul statului în RetuRO: atât ministrul Mediului, cât și unii dintre acționarii companiei susțin că implicarea statului român în deciziile operaționale ale administratorului SGR este inutilă și ineficientă.

În centrul discuției: planul de investiții al companiei și nevoia de a elimina blocajele birocratice care frânează funcționarea sistemului.

Alin Vișan: „Nu e nevoie de un guvern care să aprobe un plan de investiții”

Alin Vișan a criticat în cadrul conferinței SGR de săptămâna trecută tendința de a politiza deciziile legate de investițiile operatorului RetuRO.

Acesta a atras atenția asupra faptului că un plan de investiții al unei companii private, menit să crească eficiența sistemului, a ajuns să fie aprobat prin hotărâre de guvern.

Este cel mai rău lucru când începem să privim un business într-o cheie politică. Lucrurile nu trebuie amestecate și, din păcate, am ajuns aici. Întrebarea este de ce am ajuns aici?”, a declarat Vișan, referindu-se la faptul că acest plan a fost condiționat de adoptarea unei hotărâri de guvern.

Chiar dacă, într-o primă fază, acționarii au acceptat ca planul de investiții RetuRO să fie aprobat prin hotărâre de guvern, o soluție de compromis „la acel moment, în ultima zi a anului”, Vișan susține că operatorul și-a respectat obligațiile asumate și a transmis documentul în termenul de 30 de zile.

RetuRO și-a făcut partea. A prezentat planul de investiții rapid, în 30 de zile. AFM, înțeleg că și-a dat aprobarea și, după cum spunea și domnul ministru, și sunt total de acord, cum se poate uita un om politic la un plan de investiție al unei companii private decât într-o cheie tehnică?

Pentru Vișan, accentul trebuie să rămână pe eficiență, nu pe validări formale: „Nu aș vrea să fie asta piatra de moară de gâtul RetuRO, că nu se aprobă acest plan de investiții. Sunt convins că RetuRO își face treaba și cu acea aprobare, și fără aprobare. E vorba de o investiție care face sistemul mai eficient. Noi, ca și acționari, am cerut asta din prima zi.

El subliniază că operatorul are deja misiunea clară de a colecta și recicla eficient și că orice întârziere în implementarea unor decizii tehnice poate afecta performanța sistemului: „RetuRO trebuie să aibă, în fiecare zi în care vine la lucru, eficiența în activitate. Asta îi cerem – să colecteze, să recicleze în mod eficient. Adică să nu cheltuie bani aiurea.”

Totodată, Vișan a transmis un mesaj direct autorităților:

„Oamenii politici trebuie să știe că este în primul rând interesul industriei ca RetuRO să nu cheltuie banii. Și ochiul pe care îl avem asupra activității RetuRO este în această cheie. Haideți să facem un sistem eficient.”

Deși admite că sistemul este costisitor, consideră că eficiența obținută este superioară vechiului model de colectare: „RetuRO cheltuie foarte mulți bani. Sistemul costă foarte mult. Cu ce-l comparăm? Cu sistemul anterior, clasic. Am știut asta de la început, că ne va costa mai mult, dar este și mult mai eficient, clar.”

Mircea Fechet: „Statul român nu are niciun motiv să participe la decizii în cadrul RetuRO”

Punctul de vedere exprimat de ministrul Mediului, Mircea Fechet, a mers în aceeași direcție.

El a adus în discuție o problemă structurală a sistemului – implicarea statului român, prin Ministerul Mediului, în acționariatul unei companii private cu rol operațional, subliniind că un astfel de model ridică semne de întrebare în ceea ce privește eficiența decizională.

În prezent, statul deține 20% din acțiunile RetuRO.

E bine să fac câteva precizări. Nu neapărat în contextul ăsta, în care suntem scoși la tablă, dar mai ales în ceea ce privește anumite anomalii care se petrec astăzi în sistemul RetuRO. O anomalie este aceea că statul român este acționar în sistem. Nu cunosc modele economice similare, sau cel puțin modele economice de succes, care să semene din acest punct de vedere”, a spus Fechet.

Întrebat dacă statul ar putea ieși din acționariat, ministrul a lăsat deschisă această posibilitate, dar a precizat că decizia aparține sferei politice:

Oricine poate să iasă din acționariat, unii abia așteaptă să iasă din anumite acționariate. Însă este o chestiune de natură politică în ce măsură statul român rămâne acționar în compania RetuRO. Și dacă decide să nu rămână, cui va vinde partea de acțiuni, pentru că și aici se deschid multiple posibilități.

Fechet și-a exprimat poziția personală: statul ar trebui să aibă un rol de supraveghere și control, nu de co-decizie în chestiuni administrative.

Opinia mea, așa cum am scris în primul draft de hotărâre de guvern, este aceea că statul român nu are niciun motiv să decidă, să participe la decizii, pentru că statul român are o chestiune mult mai importantă de făcut – să verifice, să încaseze atunci când nu își îndeplinește obiectivele compania RetuRO.

Ministrul a explicat că implicarea în procese minore, precum aprobarea contractelor de închiriere pentru spații logistice, încarcă inutil activitatea instituțională:

Vin la minister adrese – suntem de acord sau nu cu prelungirea nu știu cărui contract de închiriere, o hală… mă uit așa… Cât îți poți da cu părerea în legătură cu o închiriere, o prelungire de contract? Nu e ceea ce ministerul face în mod curent.

Fechet a încheiat cu o concluzie pragmatică:

Sper, pe termen scurt, să reușim să gestionăm și această situație, pentru că nu aduce niciun beneficiu, nici ministerului, nici companiei RetuRO.

CITIȚI ȘI:

Conferința Green Report: Tranzacționarea pe bursă a materialului reciclat afectează trasabilitatea

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri