Ministerul Mediului nu are încă o formulă pentru taxarea poluării produse de autovehicule

Ministerul Mediului încă nu a ajuns la o formulă pentru taxarea poluării generate de autovehicule care să înlocuiască timbrul de mediu, eliminat de la 1 februarie 2017, a declarat, luni, la Ploiești, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.

Ministerul Mediului nu are încă o formulă pentru taxarea poluării produse de autovehicule

Până nu am exact studii care să demonstreze – nu studii făcute în nu știu mare aglomerare urbană sau municipiile care sunt în procedură de infrigement – ci peste tot în țară, care este nivelul de monoxid de carbon, CO2, NOx, pulberi în suspensie, nu vă prezint niciun fel de formulă pentru că asta înseamnă ca nu suntem ancorați în realitate”, a declarat Grațiela Gavrilescu.

Potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme  (APIA), în anul 2017, au fost înmatriculate aproximativ 520.000 unități (cu 72% mai multe decât s-au înregistrat în anul 2016), rezultând un raport între cele rulate și cele noi de 4,9 ori.

Poluarea atmosferică trimite România, din nou, în fața Curții de Justiție a UE

Această situație este cauzată, după cum APIA a semnalat încă din 2016, de eliminarea, de la 1 februarie 2017 a Timbrului de Mediu.

Și mai agravant este faptul că, asistăm la o creștere a înmatricularilor de autovehicule cu un nivel de poluare ridicat (Euro3 si Euro2), fapt ce va duce, în următorii ani, la deteriorarea calității mediului și efecte negative asupra sănătății populației din marile orașe și la reducerea nivelului de siguranță rutieră”, spun reprezentanții APIA.

Totodată, pe ansamblul primelor patru luni din 2018 consemnăm un număr total de autoturisme rulate înmatriculate în România (157.120 unități) mai mic cu 6,1% decât cel corespunzător perioadei similare din 2017.

In baza datelor înregistrate în aceste prime 4 luni, este previzibil ca și în acest an numărul de autoturisme rulate ce vor fi importate în parcul național să se situeze în jurul cifrei de
500.000 de unități, volum relativ similar cu volumul înregistrat anul trecut.

Ar fi însă de remarcat pentru începutul acestui an, o oarecare îmbunătățire a vârstei autoturismelor rulate, importate, acestea înregistrând creșteri de volume pe segmentul de vârstă sub 7 ani. Cu toate acestea, numărul autoturismelor rulate mai vechi de 10 ani, reprezintă peste 65% din totalul celor 157.120 de unități (respectiv 102.617 unități) importante, fapt care nu este deloc de ajutor în ceea ce privește scăderea vârstei medii a parcului auto din România, unul dintre cele mai învechite din Europa”, se arată într-o analiză a APIA.

spot_img

Ultimele știri