Milioane de chinezi fara apa din cauza secetei

Seceta din China a lasat 4,4 milioane de oameni si 2,1 milioane de vite fara apa potabila, au anuntat autoritatile, care le-au promis fermierilor miliarde de dolari pentru subventii.

Presa nationala a descris seceta din nordul Chinei ca fiind una din cele mai grave din ultimii 50 de ani.

Ministerul de Finante a mentionat ca va grabi distribuirea subventiilor in valoare de 12,7 miliarde de dolari pentru a ajuta fermierii sa reduca impactul secetei asupra recoltei de grau.

Eforturile guvernului chinez sunt justificate si de posibilitatea unei revolte sociale. Milioane de chinezi au fost concediati din companiile urbane din cauza crizei economice si s-au decis sa se mute in mediul rural.

Ministerul de Finante a precizat ca subventiile pentru culturile de grau vor fi acordate imediat si integral, fata de anii anteriori cand subventiile erau impartite pe tot parcursul anului.

Sperante de ploaie

Institutul de Meteorologie a anuntat ca exista sanse de ploaie in saptamanile urmatoare, ceea ce ar putea diminua efectele crizei. In China sunt prognozate precipitatii pentru urmatoarele 10 zile, a informat Administratia Meteorologica din China.

Xiao Ziniu, directorul Centrului National pentru Clima din China, a explicat ca zona cultivata cu grau din nordul Chinei nu va primi aceeasi cantitate de precipitatii in martie, comparativ cu alti ani.

Xiao a precizat mai devreme in cursul saptamanii ca pierderile de grau pot fi limitate la doar 2,5% daca fermierii isi vor iriga pamanturile.

Seceta a afectat opt provincii care aduc aproximativ jumatate din productia de grau din China. De vineri, 10,7 milioane hectare cultivate cu grau au fost afectate in acele provincii, a anuntat Ministerul Agriculturii.

In zona respectiva, 4,5 hectare au fost distruse, iar alte 420.000 hectare prezinta germeni distrusi, au informat autoritatile. Doar jumatate din zona afectata a fost irigata pana la acest moment.

Foto: Reuters

spot_img

Ultimele știri