Algele marine reprezintă o resursă importantă, dar subexploatată, pentru producția de ingrediente alimentare și furajere, de substanțe biochimice și de biocombustibili. Însă, până în prezent, recoltarea lor eficientă la scară largă a fost dificilă. În cadrul proiectului AT~SEA , finanțat de UE, au fost dezvoltate materiale textile avansate care permit obținerea unor randamente ridicate de către fermele plutitoare de alge marine și facilitează cultivarea mecanizată a acestora.
Coordonatorul de proiect Bert Groenendaal de la Sioen Industries, cu sediul în Belgia, a declarat că noile materiale fac posibilă cultivarea algelor marine la o scară care poate contribui la crearea unei industrii de miliarde de euro în Europa și la stimularea creșterii și a creării de locuri de muncă. Sioen este una dintre cele șapte societăți implicate în proiect, alături de patru centre de cercetare.
Potențialul economic al algelor marine este uriaș. Întreprinderile sunt interesate de alge pentru numeroase aplicații diferite, cum ar fi produsele alimentare și aditivii alimentari, hrana pentru animale, produsele chimice și chiar combustibilul”, a spus Bert Groenendaal.
În urma testelor la care au fost supuse materialele textile produse de AT~SEA, desfășurate la siturile de testare din Solund (Norvegia), Oban (Scoția) și Galway (Irlanda), s-au obținut randamente de până la 16 kg de alge marine ude pe metru pătrat, adică de trei până la cinci ori mai mari decât cele obținute prin cultura tradițională a algelor.
AT~SEA este doar unul dintre multele exemple care ilustrează modul în care finanțarea UE ajută cercetătorii și întreprinderile să colaboreze în scopul inovării. Cercetarea în acest domeniu le va permite întreprinderilor din UE să cultive în mod eficient o resursă valoroasă și le va ajuta să devină competitive pe piețele mondiale. Programul Orizont 2020, noul program de cercetare al UE în valoare de 80 de miliarde EUR, sprijină societățile și întreprinderile în încercarea lor de a transpune noile idei din laborator pe piață în mod rapid și rentabil”, a adăugat Máire Geoghegan-Quinn, comisarul european pentru cercetare, inovare și știință.
În prezent, algele marine se obțin prin recoltarea algelor marine sălbatice sau prin cultivarea pe frânghii. Niciuna dintre aceste metode nu poate fi utilizată pentru producția la scară largă, întrucât ambele presupun multă muncă și randamente relativ reduse.
Echipa de proiect a dezvoltat materiale textile care pot susține un număr mare de plante fără a se rupe sau fără a atrage vegetație sau moluște nedorite. Aceste materiale sunt acoperite cu pelicule de origine ecologică ce protejează algele marine tinere și le stimulează creșterea.
Materialele textile pot fi utilizate pentru confecționarea unor suporturi mari, de 1 mm grosime, pe care cresc algele marine și care sunt amplasate la câțiva metri sub suprafața mării. Când algele marine ajung la maturitate deplină, plantele sunt tăiate și dirijate spre rezervoare de stocare flexibile, confecționate din materialele textile avansate create de AT~SEA, cu ajutorul unor mașini aflate la bordul unor nave.
În septembrie 2014, AT~SEA va începe să cultive câte 200 de metri pătrați de suporturi textile în fiecare dintre cele trei situri de testare, pentru a le evalua potențialul comercial. Groenendaal estimează că, pe măsură ce consorțiul își va perfecționa tehnicile, randamentele ar putea crește până la 20-25 kg pe metru pătrat.
Consorțiul AT~SEA a solicitat acordarea unui brevet pentru materialele textile. În iulie 2015, după încheierea proiectului, consorțiul intenționează să creeze un sit de cultivare de 2 până la 3 hectare prin intermediul unei societăți comerciale derivate din AT~SEA.
De asemenea, în afară de cultivarea algelor marine, proiectul are în vedere și alte utilizări comerciale ale acestor materiale, inclusiv pentru alte tipuri de acvacultură și pentru fabricarea unor containere flexibile pentru transportarea apei dulci pe mare.
Algele marine pot fi utilizate în multe feluri. Unele reprezintă surse de substanțe biochimice pentru medicamente, produse cosmetice naturale și îngrășăminte organice. Altele pot fi utilizate pentru producția de biocombustibil durabil dacă sunt recoltate în cantitățile necesare pentru producția la scară industrială.
Algele ar mai putea fi utilizate în sectorul produselor și ingredientelor alimentare. În țările asiatice, unele specii sunt cultivate în mod extensiv și se consumă crude. În Europa, alimentele prelucrate, ca de exemplu ciocolata cu lapte, iaurturile, băuturile dietetice și berea conțin polizaharide din alge, precum geloze, caragenani și alginați, ca lianți sau emulgatori. De asemenea, din alge se pot extrage lipide și proteinecu valoare ridicată, antioxidanți, agenți gelifianți, vitamine și minerale esențiale , pentru producția alimentară.
De asemenea, cultivarea algelor marine la scară largă ar putea avea un impact pozitiv asupra ecosistemului marin. Algele cultivate pot contribui la absorbția excesului de CO2 în apa mării, precum și a deșeurilor de nutrienți provenind de la fermele piscicole din apropiere. De asemenea, ele oferă habitate sigure pentru peștii și crustaceele sălbatice care ar putea, în caz contrar, să fie amenințate de activitățile de pescuit.