Peste un milion de hectare paduri particulare sunt in pericol de a fi distruse si mii de salariati de la Regia Nationala a Padurilor-Romsilva vor fi concediati, intrucat nu se respecta prevederile Legii 46/2008 privind Codul silvic, a declarat liderul sindical, Marian Stoicescu, joi, intr-o cadrul unei conferinte de presa, informeaza Agerpres.
Programul de Guvernare pentru perioada 2009-2012 stabileste stoparea declinului suprafetelor impadurite si extinderea suprafetelor de paduri la 30 la suta din suprafata padurilor Romaniei, ceea ce inseamna o crestere a suprafetei de paduri cu 700.00 de hectare (de la 6,4 milioane hectare, la 7,1 milioane hectare).
‘Eforturile deosebite depuse de tara noastra, in aceasta perioada, pentru impadurirea a mii de hectare sunt anulate de distrugerea a peste un milion de hectare paduri ca urmare a nerespectarii Legii 46 /2008’, sustine Marian Stoicescu.
Conform art.97 alin 1 a) din Legea 46/2008 privind Codul Silvic, administrarea padurilor particulare pana in 30 ha se asigura integral de la bugetul de stat. Conform art. 99 din aceeasi lege, pana la 27 iunie 2008 autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura trebuia sa obtina Hotararea de Guvern prin care se aproba Metodologia de accesare a acestor fonduri de la bugetul statului.
‘Din 27 iunie pana la sfarsitul anului 2008, nerespectandu-se prevederile Codului silvic, nu s-a acordat de la bugetul de stat niciun ban pentru administrarea padurilor particulare’, precizeaza acelasi lider sindical. Cei care trebuia sa acceseze fondurile bugetare – administratorii de paduri (Regia Nationala a Padurilor- Romsilva si ocoalele silvice private) – au depus eforturi deosebite, in conditiile in care nu au primit bani de la buget in acest sens pentru activitatea de gospodarire a celor peste un milion de hectare paduri particulare cu drept de subventionare.
Regia Nationala a Padurilor-Romsilva, avand contracte de administrare cu proprietarii particulari de paduri, a pus in aplicare in cursul anului 2008 aceste contracte, desi nu a beneficiat de subventii asa acum era prevazut in lege. ‘Se estimeaza ca pagubele produse in acest mod regiei depasesc 125 milioane lei (1.250 miliarde lei vechi). Cei care au avut de suferit sunt angajatii acestei regii, al carui salariu mediu a ramas cu 400 lei sub salariul mediu pe economie’, este de parere Marian Stoicescu.
Sindicalistii au solicitat Guvernului si Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale luarea unor masuri urgente pentru ca, in anul 2009, sa se acorde subventiile necesare administrarii padurilor particulare pana in 30 ha, precum si fondurile restante din anul 2008, si tragerea la raspundere a celor care se fac vinovati de nerespectarea art. 99 din Codul silvic, creandu-se, in acest mod, prejudicii imense padurii, proprietarilor si administratorilor de paduri.
Situatia deosebit de grava creata prin aparitia pericolului degradarii si distrugerii padurilor prin neadministrare, poate fi stopata numai prin interventia urgenta a Guvernului Romaniei pentru aplicarea prevederilor Codului silvic prin alocarea subventiilor necesare administrarii padurilor particulare pana in 30 ha, sustine liderul sindical.
Foto: www.rosilva.ro