Marea Britanie va interzice vânzarea de maşini noi, diesel și hibride din 2035, cu cinci ani mai devreme decât era planificat

Marea Britanie va interzice vânzarea de maşini noi, diesel și hibride din 2035, cu cinci ani mai devreme decât era planificat, în încercarea de a reduce poluarea aerului și emisiile de combustibili fosili, a anunțat marți guvernul.

Măsura adoptată de Marea Britanie este văzută ca o victorie pentru mașinile electrice care, dacă este copiată la nivel global, ar putea afecta producătorii de petrol, dar și să transforme industria auto.

Marea Britanie nu este singura ţară care a luat astfel de decizii. Zeci de state din întreaga lume și-au anunțat planurile de a interzice vânzările de vehicule noi pe benzină și motorină în următorii zece ani. Franța intenționează să interzică vânzarea de mașini cu motoare cu ardere internă a combustibilului fosil până în 2040, iar Parlamentul Norvegiei a stabilit ca, până în 2025, toate mașinile să fie cu emisii zero.

În plus față de reducerea termenului până la care vor fi interzise vânzările de maşini noi pe benzină și motorină, guvernul a inclus, pentru prima dată, și vehicule hibride pe lista neagră.  Autorităţile au spus că vor reduce termenul la care intră în vigoare decizia de marţi și mai mult dacă va fi posibil.

Anul trecut, Marea Britanie s-a angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră la zero până în 2050, una dintre cele mai ambițioase ținte ale oricărei economii puternice. Interzicerea vânzărilor de vehicule noi pe benzină şi diesel se încadrează în acest obiectiv.

„Știm ca țară, ca societate, ca planetă, ca specie, trebuie să acționăm acum”, a declarat premierul Boris Johnson la o lansare chiar pentru o conferință a ONU privind schimbările climatice planificată pentru noiembrie la Glasgow, Scoția, cunoscută sub numele de COP26.

Potrivit experților, țintele țărilor de a interzice vânzarea de vehicule noi și diesel nu vor fi eficiente fără acțiuni complementare.

„Aceste ținte trebuie să fie completate de o serie întreagă de măsuri la nivel național și regional, cum ar fi informarea consumatorilor despre vehiculele oferite sau construirea infrastructurii de încărcare necesare”, a declarat Peter Mock, directorul Consiliului internațional pentru transporturi curate in Europa.

În Marea Britanie, modelele pe motorină și benzină sunt încă maşinile cu cele mai multe înmatriculări de vehicule noi. Cu toate acestea, înmatriculările de vehicule electrice au crescut cu 144% între 2018 și 2019, potrivit Societății Producătorilor și Comercianților de Automobile.

spot_img

Ultimele știri