Marea Britanie lansează cel mai mare sistem din lume de monitorizare a vietăților marine

O rețea de camere va supraveghea o suprafață de patru milioane de kilometri pătrați de ocean, măsură prin care Marea Britanie vrea să vadă dacă eforturile de conservare a vietăților marine funcționează.

Proiectul, cel mai mare de acest fel desfășurat vreodată de vreun guvern, va costa 2,36 milioane de euro și se va desfășura în următorii patru ani.

„La propriu, fiecare gură de aer pe care o inspirăm vine din ocean. Acolo se află cel mai mare habitat de pe planetă. Totuși, știm foarte puține despre oceane, mai ales dacă mergi mai departe de recifele de corali”, a spus Jessica Meeuwig, profesor de științe marine la Universitatea din Vestul Australiei.

Proiectul își propune să colecteze pentru prima dată informații despre ce se întâmplă în părți din ocean mai departe de mal, unde înainte era dificil de monitorizat și documentat populațiile de vietăți marine.

Rețeaua de camere face parte din inițiativa 30 până în 2030, prin care țări din toată lumea, printre care Marea Britanie, Statele Unite și Canada și-au asumat să conserve cel puțin 30% din oceanele lumii până în 2030. Proiectul delimitează și parcuri marine și alte zone speciale din ocean unde oamenii nu au voie să pescuiască – cu scopul de a crește populațiile de vietăți marine.

„Este super că vom stabili parcuri marine mari și să renunțăm la aceste tendințe care afectează atâtea specii care locuiesc în cel mai mare loc de pe Pământ. Dar cum le monitorizăm?”, a arătat Meeuwig necesitatea acestei rețele de camere.

Sistemul va presupune suspendarea multor camere pe cade din fibră de carbon la 10 metri adâncime. Echipele pot colecta până la 100 de probe în șapte până la 10 zile. În timp, echipele pot compara dimensiunile populațiilor de vietăți marine pentru a determina dacă eforturile pentru a crește populațiile de pești și animale marine, cum sunt cele asumate pentru 30 până în 2030, funcționează.

Citește și: 

Record Guinness: 633 de scafandri au colectat aproape 1.500 de kilograme de deșeuri marine

Studiu: Animalele marine mari ca rechinii și balenele, afectate de poluarea cu microplastice

spot_img

Ultimele știri